La începutul campaniei pentru alegerile parlamentare pentru legislativul 2024-2028, echipa PNL Argeș a lansat o serie de documentare inedite menite să arate fața județului și a orașelor din Argeș după 34 de ani de guvernare PSD.
Demersul este unul menit să îi pună pe argeșeni în fața unei realități crude – anume costul neimplicării. Prin seria de documentare, echipa PNL Argeș pentru Camera Deputaților și pentru Senat aduce la lumină golurile sociale lăsate de nepăsare, ceea ce a condus ca în ultimii ani doar orașul Pitești să piardă peste 40.000 de oameni – un oraș de dimensiunea Mioveniului, iar la nivel de județ, noi cu toții am pierdut mai bine de 50.000 de oameni.
La Câmpulung, situația este și mai dramatică, fiindcă orașul a pierdut un sfert din populația sa în ultimii ani. Politicile falimentare ale celor care administrează aceste orașe au dus la destrămarea familiilor, la sărăcirea comunităților. Această invitație la conștientizare este, în fapt, o invitație la dialog, pentru a le expune argeșenilor soluțiile pe care echipa PNL Argeș le propune pentru a readuce mândria județului nostru.
Echipa PNL Argeş vine cu o serie de propuneri concrete pentru mandatul legislativ 2024-2028:
Stimulent pentru nou-născuţi
Echipa PNL Argeș s-a luptat pentru stimulentul pentru nou-născuți în Pitești, pentru că proiectul de lege, implementat cu succes în multe alte orașe, este un real beneficiu pentru tinerele familii pe care vrem să le păstrăm în Argeș. Cumva, timp de 4 ani, stimulentul a fost respins pe motiv că nu ar fi fonduri fix în orașul în care o stație de autobuz costă cât o garsonieră. Dar PNL nu renunță. Se luptă pentru tinerele familii, atât din Argeș, cât și din întreaga țară. Echipa PNL propune un proiect de lege prin care urmărește să oblige autoritățile locale să ofere stimulente pentru nou-născuți în cuantumul bugetului local. Natalitatea trebuie să fie o prioritate pentru fiecare zonă a țării, nu ne putem permite să depopulăm zone, iar cel mai sigur drum spre o natalitate sănătoasă este prin stimulente și facilități educaționale moderne cu program prelungit.
Facilități fiscale pentru investitorii care aleg comunitățile mici
Cel mai important lucru pentru comunitățile mici este ca tinerii să aibă locuri de muncă, pentru a putea rămâne în comunitate. De aceea, pentru că echipa PNL dorește ca nivelul de trai să nu fie atât de diferit între zonele urbane și zonele rurale, avem nevoie de investiții în zonele rurale, cu precădere cele mici. Astfel, PNL propune facilități fiscale pentru antreprenorii care investesc în comunități mai mici de 2000 de locuitori – fie că vorbim de HoReCa, fie producție agricolă, procesare sau investiții logistice. Proiectul prevede reduceri pentru impozitul pe profit pentru cei care dezvoltă afaceri în comunități mici. Acestea vor atrage investițiile în zonele unde este cea mai mare nevoie de răspunsuri la exodul celor tineri.
Susținerea proiectelor comunităților mici
Comunitățile mici au nevoie de susținere și de modernizare. Fie că vorbim de rețelele de gaze, ce ar face viața mai ușoară tuturor și ar putea atrage și investitori, fie că vorbim de canalizare, pentru a aduce standardele moderne de locuire peste tot, echipa PNL Argeș pentru Camera Deputaților și Senat, se va lupta pentru a asigura finanțare pentru județul nostru. În parlament se votează bugetul în fiecare an, iar Argeșul merită să fie reprezentat și să aibă o voce puternică în momentul în care se votează în legislativ.
Comunitățile urbane au nevoie de dezvoltare
În Pitești, este nevoie disperată de un nou pod peste Argeș, de un spital municipal, de finanțare pentru un parc industrial – promis de primarul PSD de foarte mult timp și rămas la stadiul de promisiune. De aceea, este nevoie de implicarea echipei PNL să obținem finanțare pentru aceste proiecte cruciale și să punem presiune pe autoritățile locale să implementeze aceste proiecte.
La Curtea de Argeș, noul proiect al autostrăzii va aduce oportunități imense, atât pentru turism, cât și pentru dezvoltarea mediului de afaceri. La fel ca la Pitești, ne vom lupta pentru un parc industrial în nordul orașului pentru a dezvolta un nou pol de prosperitate în Argeș. Echipa PNL se va asigura că lucrările la marile proiecte de infrastructură nu mai bat pasul pe loc.
La Câmpulung, este nevoie să convingem autoritățile locale să lucreze în favoarea oamenilor și să deschidă orașul pentru noi oportunități. Ne vom lupta pentru fonduri destinate renovării clădirilor de patrimoniu să aducem turiști în acest oraș-emblemă.
La Mioveni, trebuie să impulsionăm autoritățile să țină pasul cu mediul privat. De aceea, e nevoie de un campus școlar nou cu toate facilitățile pentru finanțarea căruia ne vom dedica toate eforturile în viitorul mandat.
În contextul apropierii alegerilor, cetățenii sunt încurajați să își exercite dreptul de vot, o putere democratică ce le oferă șansa de a contribui direct la dezvoltarea orașului și a județului lor. Într-o perioadă în care dezamăgirile și scepticismul par să fie la ordinea zilei, este mai important ca niciodată ca oamenii să înțeleagă importanța participării la vot.
Material realizat de Asociaţia Jurnal de Muscel la comanda Partidului Naţional Liberal, Organizaţia Argeş, Cod Unic Mandatar Financiar 11240002.
Citește și Alina Gorghiu a inaugurat, la Corbi, o sală de sport de 10 milioane lei
0 Comentarii