# Lăcomia, trufia și dezmățul și-au făcut sălaș sub veșmintele ÎPS Calinic și ale protejatului său, Caliopie # Un serial gen „Familia Borgia”. Așezământ binecuvântat de Dumnezeu, încărcat de istorie și legendă, Mănăstirea Argeșului, construită de Neagoe Vodă Basarab la începutul secolului al XVI-lea, are o faimă care a depășit demult granițele țării. Cuvintele rămân mereu mici față de măreția edificiului, unic în sud-estul Europei, care timp de secole a păstrat aprinsă flacăra credinței în vremurile cele mai tulburi ale istoriei, astfel că astăzi Mănăstirea s-a întipărit aproape genetic în inimile credincioșilor, ca loc de mare sfințenie, vegheat, cu dragoste, de Dumnezeu. Renumele și încrederea față de sfântul locaș au sporit și grație moaștelor făcătoare de minuni ale Sfintei Mucenițe Filofteia, depuse la biserica mănăstirii, la care au venit și vin în pelerinaj mii și mii de credincioși din toată țara. N-ai putea crede că în zilele noastre, un astfel de loc poate fi tulburat de patimi care n-au nicio legătură cu virtuțile credinței. Și, mai ales, ca ele să vină tocmai de la cei care au fost rânduiți prin puterea Bisericii să apere cel mai strașnic valorile cele sfinte și să le propovăduiască înseninând sufletele creștinilor. Adică de la capii slujitori ai Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, care ar trebui să viețuiască în acest așezământ monumental cu smerenie și har, dând exemplu de credință și virtute celor mulți pe care îi păstoresc în numele Domnului. Cu amărăciune și regret trebuie să spunem că puterea celor sfinte este pusă astăzi la grea încercare tocmai de cei puși s-o ocrotească și s-o sporească. An după an, sub adăpostul luminat de divinitate și-au găsit sălaș patimi crunte, ca lăcomia, trufia, ipocrizia, dezmățul și alte asemenea beteșuguri sufletești care bucură răul chiar în casa binelui. Noi le vom spune secretele întunecate ale Arhiepiscopiei, într-un demers jurnalistic menit a scoate la lumină adevărurile cenușii ascunse de prea multă vreme sub mantia albă a credinței. Lucruri știute de mulți, dar nespuse până acum, care tulbură încrederea slujitorilor bisericii și a creștinilor aflați sub acoperământul spiritual al Arhiepiscopiei.
O paranteză
Nu este o noutate pentru nimeni că Biserica este instituția care conduce autoritar în topul încrederii populației. Se cuvine însă a se face o mare diferență între Biserică, identificată de oameni ca entitate propovăduitoare a credinței, și unii din slujitorii săi. Nu în ei are încredere lumea, ca oameni supuși greșelii, ci în puterea divină pe care o reprezintă. Pentru comparație, este la fel ca încrederea, tot mare, pe care oamenii o au în Armată. Este vorba de fapt de încrederea în autoritatea Armatei, nicidecum în oamenii săi. Credeți oare că un ministru ca Gabriel Oprea sau fitecine Moș Teacă din Armată se poate împăuna cu acel grad ridicat de încredere în Armată? Ar fi ridicol. La fel, nici slujitorii Bisericii n-ar trebui să fie mânați spre trufie, gândind că lor li se cuvine meritul pentru că oamenii se bizuie cu atâta putere pe instituția Bisericii. Am făcut această paranteză, tocmai pentru a elimina din start o posibilă interpretare că prin acest material am vrea să lovim în Biserică. Nicidecum. Biserica este sfântă, este prin credință în sufletele tuturor, iar asta nu se va schimba nicicând. Oamenii care o compun rămân însă oameni, iar harul, vrednicia și bunătatea sunt cele care îi pot ridica în conștiința oamenilor ca demni slujitori ai celor sfinte. Pe unii. Pe alții însă, cum este cazul de față, patimile lumești îi îndepărtează tot mai mult de menirea pe care o au. Iar asta trebuie spus, fără teamă, cu dragoste de adevăr, nu de minciună. Cui folosește gunoiul ținut sub preș chiar în inima Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului? În niciun caz credinței. Nu folosește de fapt nimănui, ba din contră, alterează, otrăvește un simbol, o valoare care ar trebui să fie fără pată. Pe asta ne-am bazat și noi când ne-am decis să-l scoatem la iveală.
Lăcomia
Banii. Ei sunt postamentul la care lucrează cu sârg de ani buni încoace Arhiepiscopul Calinic și vrednicul său călugăr favorit, Caliopie, iar patima adunării de arginți i-a legat tot mai strâns odată cu sporirea bogăției. Bani se adună de pretutindeni, iar sumele, pe cât de mari, pe atât de tainice sunt ca evidență. Scripte nu există sau dacă există nu sunt făcute publice, astfel că nimeni nu știe cât se adună și cât se cheltuiește la Arhiepiscopie. Se vorbește de un buget anual, doar la Mănăstirea din Curtea de Argeș, de 10-12 miliarde, gestionat exclusiv de ÎPS Calinic, secondat de Caliopie. Aici vin bani frumoși din toate părțile. O bună parte din lumânări, icoane și colportaje bisericești, o altă bună parte din acatiste, plus sumele uriașe adunate în cutia milei la moaștele Sfântuliței, cum o alintă pelerinii. Pe 7 decembrie, de Sfânta Muceniță Filofteia, dar și pe 15 august, de Sfânta Maria, cele două mari sărbători de la Mănăstire, la care se reunesc mii de credincioși, se bagă în cutia milei saci de bani. Care sunt strânși de Caliopie, la fel ca banii adunați peste an în aceeași cutie, fără ca cineva să știe nici totalul, nici spre ce se duc aceste fonduri. Dar banii vin de pe toată raza Arhiepiscopiei, cu nemiluita. Numirile și transferurile fețelor bisericești, au „binecuvântarea” lor, tot în bani. O parohie mică merge pe la 10.000 de euro, dar dacă este mai importantă ca vad de credincioși, suma urcă și până la 1 miliard. Nu este de mirare de ce s-au înmulțit parohiile atât de mult în ultimii ani. Dacă ești preot tânăr și vrei nevastă, dar și parohie, trebuie să-ți faci bine calculul la nuntă, că altfel ai probleme. Nuntă mare, deci dar consistent, asta este rețeta succesului, când cazul se rezolvă repede. Altfel, când o vrea Domnul… Lăcomia este neîmpăcată, iar prețul potolirii ei, pe măsură. Asta o știu și preoții de rând, care nu de puține ori s-au pomenit duminica, după slujbă și sfânta spovedanie, că le vine în control însuși Calinic, ori Caliopie, să verifice câte lumânări au vândut în biserică. Se cuvine ca un înalt prelat să facă poliție financiară cu cei pe care îi are sub ocârmuire? Iată că se cuvine, când arginții îți fac mereu cu ochiul, iar „Cezarul” Arhiepiscopiei își cere mereu tainul. Nimeni nu zice că Arhiepiscopia n-are voie să adune bani, să-și facă balastieră, hotel și alte acareturi aducătoare de fonduri, dar toate ar trebui rulate la vedere, nu pitite de ochii credincioșilor, ba chiar și ale organelor de control, prin tainițe fără fund. Atâtea zeci de miliarde, adunate an de an, fără a ști nimeni de unde încep și unde se termină. Iată un prim secret întunecat al Arhiepiscopiei. Și apoi, dacă sunt bani, ar trebui respectată menirea instituției, nu numai de propovăduire a celor sfinte, dar și de ajutorare a celor aflați în nevoie. A auzit cineva până acum ca Arhiepiscopia, dacă tot adună atâta bănet, să fi contribuit financiar măcar pentru vreun copil bolnav, care ar avea nevoie de vreo operație costisitoare? Sunt cazuri dramatice pe care le vedem la tot pasul, iar în mod normal însuși Calinic ar trebui să fie cel care dă tonul operelor de caritate, să arate tuturor, atât avem, atât putem să dăm. Bunătății și sprijinului pentru cei slabi li se etalează în schimb lăcomia și zgârcenia.
Trufia
Obișnuiește ÎPS Calinic să se ducă pe la multe sindrofii, unde datina este ca toată lumea să-i facă temenele. Îndeosebi politicienii îl vânează drept com
panie, de-a ajuns prelatul să binecuvânteze în ultima vreme toate horele sătești la care sunt prezenți diverși lideri de partide. Sigur, politicienilor le place o așa companie duhovnicească, pentru că au impresia că astfel li s-ar parafa credința neostoită, iar lumea poate le-ar privi cu mai multă îngăduință nevolniciile. Nimic mai fals. Parafa Bisericii n-o pune Calinic pe fruntea nimănui, iar ea nu ține loc de ștampilă de vot. Alt fapt se petrece însă la astfel de ceremonii dezgustătoare. Înaltul prelat, adus ca pe lanț împreună cu Caliopie la manifestări eminamente politice, dovedește trufia de a fi alături de cei puternici în lumea laică, fără a realiza că astfel știrbește singur propria credibilitate și, implicit, a instituției pe care o cârmuiește. Văzând cum se comportă astăzi înaltul prelat față de politicienii vremii, poate că ar trebui să credem și legendele trecutului, care îl dau ca un produs modelat atent de fostul aparat comunist și securistic al fostului PCR, cu care Calinic a păstrat strânse și avantajoase legături pentru carieră. Pornite cu avânt pe vremea când era stareț la Sinaia, apoi la Cernica și având ca moment sublim relația privilegiată pe care o avea cu temuta Elena Bărbulescu de la Olt, soră cu Ceaușescu. Cea care l-a îndrăgit și sprijinit, promițându-i, se zice, că o să-l facă patriarh. Legenda spune că promițătorul episcop vicar de atunci a fost smintit atât de mult de gândul preamăririi promise, încât și-ar fi făcut „preventiv” chiar straie de patriarh. O fi adevăr, o fi doar mit, dar trufia ÎPS Calinic rezidă și din alte lucruri, ale zilelor noastre. De pildă din acea catedrală pe care vrea s-o construiască undeva la poarta Mănăstirii, chiar lângă WC, unde urmează să fie îngropat regele Mihai și ceilalți membri de vază ai familiei regale, dar și… ÎPS Calinic, să-i dea Domnul zile multe și mai cumpătate! Mai mult decât atât, tot în noua catedrală urmează să fie mutate și moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia, așa încât după îngropăciune, prelatul să aibă alături atât rămășițe sfinte, făcătoare de minuni, cât și os regesc. Dar apropo de noua catedrală. „Diriginte de șantier” va fi același vestit nea Nae, cel care împreună cu ceilalți câțiva lucrători pe care îi are în slujbă, a realizat, la o calitate îndoielnică, mai toate construcțiile finanțate de Arhiepiscopie, la prețuri mult umflate, poate chiar dublate și triplate, față de cele obișnuite. Încurcate sunt deci nu numai căile Domnului, ci și ale banilor, atunci când ei trebuie să se scurgă șuvoi, spre deplina mulțumire financiară a celor care-i stăpânesc. Trufie mai este și regimul deloc smerit cu care arhiepiscopul își tratează supușii clerici. Care seamănă izbitor cu regimul feudal, în care doar Calinic și Caliopie sunt stăpânii, iar ceilalți circa 600 de preoți, vasalii care îi slujesc. Cine crâcnește însă, de aspră mânie va avea parte…
Dezmățul
Multe controverse a produs ridicarea așa numitei Case a Pelerinului la Mănăstirea Argeșului, de fapt un hotel în toată regula, cu restaurant și toate cele. De fapt, tot edificiul n-are nicio legătură cu ideea de pelerinaj. Până și cele sfinte au imagine de kitsch, iar cea mai frapantă este icoana Sfântului Calinic, împodobită cu… cristale Swarovski, pusă chiar la recepția hotelului. Multe blestemății i-a fost dat să vadă însă bietei icoane. Fete în fustițe scurte, aduse la program de derbedeii orașului, care se desfată cu ele prin camerele închiriate uneori și cu ora, pentru sex. La bodegă, vinul cultic se vinde laolaltă cu rachiul, iar în contabilitate, harababura este ca la ea acasă. Are iz de blasfemie ce se petrece de multe ori la Casa Pelerinului, dar oricum ai judeca, normal nu este pentru un edificiu ridicat în numele și folosul credinței. Să nu fi văzut Calinic și Caliopie ce înseamnă ideea de pelerinaj în alte locuri sfinte? Dăm un singur exemplu. La Mănăstirea Râmeț de pildă, există o adevărată casă pentru pelerini, cu cazare decentă, ca de așezământ monahal, masă chiar în incinta mănăstirii, la care cei care îl caută pe Domnul se așează cu smerenie alături de monahi. În niciun caz restaurant cu meniu ca la crâșmă și camere de dezmăț închiriate cu ora, ca la Curtea de Argeș. Dar ce să ceri, când dezmățul se află chiar la dreapta arhiepiscopului, în persoana vestitului său protejat, Caliopie… Ale cărui evoluții publice, aproape că le rivalizează pe cele ale starurilor rock. Tânărul este călugăr, cum bine se știe, iar acest statut îi interzice până și să-și dea jos reverenda, când este în fața lumii, darămite să se smintească prin petreceri, să bea și să prezinte moda în straie lumești, ca un bufon călugăresc. Iar escapadele sale nefericite de acest gen încep să devină o obișnuință. Lucru care nedumerește lumea și întristează preoții, care nu înțeleg de ce Calinic îi suportă toate năsărămbele, ba mai mult, trebuie să dea socoteală lui Caliopie, învestit la Arhiepiscopie cu puteri aproape nelimitate. El ține socoteala banilor, el se ocupă de investiții, el controlează preoțimea, el se dă în stambă pe la petreceri, el și tot el. La un moment dat, călugărul a declarat în presă că nu-l leagă nicio rudenie de arhiepiscop. Atunci de unde legătura asta pătimașă prin trăinicia ei dintre cei doi? Iată un alt mister întunecat al Arhiepiscopiei, care tulbură apele și înnegurează sufletele celor care suferă pentru virtuțile credinței.
Nu vrem să mergem mai departe, ne oprim deocamdată aici, cu promisiunea că vom depăna în continuare șirul subiectului, în numerele care vor urma. Mărturisim că nu fără regret facem asta, dar regretele, nu-i așa, contează mai puțin atunci când vezi că relele și-au făcut cap de pod chiar în inima celui mai sfânt așezământ pe care îl are Argeșul. Am fi tăcut poate, dacă lucrurile n-ar fi luat o asemenea amploare. Dacă n-am fi auzit fețe bisericești respectabile că arhiepiscopul și-a pierdut într-o așa măsură cumpătarea, încât a ajuns să suduie și să blesteme în Casa Domnului. Dacă n-am fi văzut că opulența și huzurul, limuzinele luxoase și belșugul în care se scaldă doar câțiva viețuitori care au mai rămas sub acoperișul sfintei Mănăstiri a Argeșului (Calinic și Caliopie, plus vreo câțiva acoliți care le execută ordinele), n-ar contrasta atât de izbitor cu sărăcia și suferința din jur. Apropo, unde sunt adevărații monahi ai sfintei Mănăstiri? Unde s-au topit cu toții? Cum să înțelegi că din sacrificiul zugrăvit în Legenda Meșterului Manole au mai rămas astăzi doar patimile ascunse ale celor doi monahi care par că și-au uitat menirea? Cum spuneam pe parcurs, nu folosește nimănui și nicăieri gunoiul ascuns sub preș, darămite chiar sub veșmântul sfânt al capilor puși să apere și să slujească valorile credinței.
Mihai BĂDESCU
0 Comentarii