Trustul de Cercetare, Inginerie Tehnologică, Proiectare și Producție Pomicolă. Cu data de 1 martie 1977, Direcția de Pomicultură din Ministerul Agriculturii și-a transferat toate competențele administrative în noul organism.
Însăși denumirea exprimă structurile pe care le integrează Trustul: de fapt, toate activitățile care asigură decizii fundamentate științific, inclusiv baza materială proprie – proiectarea, producerea materialului săditor, grupe specializate pentru inginerie tehnologică (dezvoltare) – trecerea directă, rapidă, în practica pomicolă fiind asigurată. De unde au fost preluate activitățile integrate: de la Ministerul Agriculturii, Direcția Pomiculturii, cu 30 specialiști, funcționari; Academia de Științe Agricole și Silvice (ASAS), Institutul de Cercetări de la Mărăcineni, 8 Stațiuni de Cercetări Pomicole, 4 laboratoare de cercetări pomicole de la stațiuni complexe; Departamentul Agriculturii de Stat (DAS): toate pepinierele pomicole, câteva ferme pomicole și integral 5 Întreprinderi Agricole de Stat (IAS); IGEFCOT, grupa de proiectare; IPILF, două pepiniere; Centrala Legume–Fructe, 82 specialiști în schema de funcțiuni. A rezultat o construcție cu 35.000 ha; 26 Stațiuni de Cercetare și Producție Pomicolă (dintre care 18 nou înființate, între care și la Bilcești, Argeș); 42 pepiniere pomicole constituite ca ferme; o secție de proiectare; compartiment pentru dezvoltare. O instituție centrală cu sediul la Mărăcineni – Pitești.
Realizarea, care a durat un an și jumătate, nu a fost ușoară, comportând negocieri, tratative, finalizate prin protocoale oficializate, conform Decretului 38 al Consiliului de Stat, din 1 martie 1977. Am primit sprijin deosebit din partea Ministerului Agriculturii, care a agreat organizarea propusă și în special sprijinul adjunctului de ministru responsabil cu horticultura, un nume influent în epocă. Menționez rolul deosebit în toată construcția a Stațiunilor de Cercetare și Producție, organizate în toate județele cu cel puțin 10.000 ha patrimoniu pomicol.
În prima etapă esența activității stațiunilor a fost producerea materialului săditor, fiecare stațiune având 1-3 pepiniere, pe care le-a dezvoltat în ferme moderne, asigurând integral pomii altoiți pentru planul de plantări din zonă. Alături de colectivul de cercetare, fiecare stațiune a avut în componență personal pentru relațiile cu unitățile de producție din zonă. La Argeș a existat o grupă formată din 5 specialiști. Aceștia au avut un aport deosebit la alegerea terenurilor pentru noile plantații, urmărirea materializării proiectelor, asistență tehnică ș.a. S-a reușit obținerea anuală a 16-17 mil. pomi în pepiniere, față de 1,5 mil. cât se realizau în 1976; au fost plantate 62.000 ha în sistem intensiv și superintensiv, în ferme specializate, împrejmuite, cu dotări tehnice și sociale. Au fost construite, la stațiuni, 20 de depozite de păstrare a fructelor.
Citește și Pastila de frumos. Să fie Kyoto?
Multe elemente în organizarea Trustului au fost preluate din Apus, adaptate la condițiile socialismului de la noi. Interese oculte, numeroși „pitici profesional”, parveniți (ca peste tot), au dezintegrat această construcție, mai întâi denumind-o Trust Economic pentru Pomicultură, transferându-l la București, fără Cercetare, Proiectare, fără stațiuni. În prezent, pomicultura românească nu mai are o structură instituționalizată pentru îndrumare, în Minister nu mai există o direcție, nici măcar o persoană!
Din fericire, urmare a unor factori subiectivi și a vocației, Institutul de la Mărăcineni reușește să mențină o făclie aprinsă în activitatea de Cercetare Științifică. Încolo, producția de material săditor, deorganizată total, se cumpără de la supermarketuri, în pungi, pomi deshidratați, cu etichete colorate! În rafturile magazinelor, fructe de pe toate meridianele lumii. Nu avem o îndrumare coerentă, o strategie, ca în toată agricultura.
În 2005, când se alinia legislația în vederea integrării din 2007, am prezentat Ministerului Agriculturii un proiect de creare a unui Grup Tehnic, Interprofesional Fructe-Legume, după modelul unuia în care am lucrat efectiv în Franța. Agricultura Franței este „îndrumată” prin cele 19 Consilii pe Produs, formate după 1949, odată cu implementarea Planului Marchal. La noi ar fi necesare 17 astfel de Consilii, dar s-a agreat teoria „mersului de la sine”, fără bătaie de cap! Par a fi substituite de diverse „asociații”, un fel de sindicate specializate în „a cere”, a solicita ajutor sub diverse forme. Fără a fi integrate toate profesiile de pe filiera „produsului Fructe”. Într-o ediție viitoare voi detalia tema, deosebit de necesară unei agriculturi în total haos, din punct de vedere al îndrumării activității!
Dr. ing. Ilarie Isac
Citește și Pastila de frumos. Îndrumarea ştiinţifică a agriculturii româneşti
Citește și Pastila de frumos. Îndrumarea ştiinţifică a agriculturii româneşti (II)
0 Comentarii