Web Analytics
scris marți, 24.09.2024

Bughea de Sus. S-a urcat băut la volan. Bărbatul a rămas fără permis

În ziua de 23 septembrie a.c. polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au finalizat cercetările, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Bughea de Sus. S-a urcat băut la volan. Bărbatul a rămas fără permis

Citește și: Doctorița care lua mită de la bolnavii de cancer a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare

Astfel, din cercetări a rezultat faptul că, la data de 30 decembrie 2023, un bărbat de 32 de ani, din comuna Bughea de Sus, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism, pe DN 73, pe raza comunei Valea Mare Pravăț, iar la momentul prelevării probelor biologice, ar fi avut o îmbibație de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Dosarul penal urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită