Nicu Grigoraş, director de tranzacţionare la Intercapital, consideră că dacă acţiunile producătorului de aparatură electrocasnică Electroargeş Curtea de Argeş (ELGS) vor depăşi rezistenţa de 1 leu, pe termen mediu ar putea atinge chiar maximul istoric de 1,24 lei. Acţiunile ELGS au depăşit pragul de 1 leu chiar în a doua şedinţă de tranzacţionare din 2017, când au fost realizate tranzacţii de circa 161.000 de lei. Mai mult, la data redactării acestui material (luni, 9 ianuarie) acțiunile Electroargeș se tranzacționau chiar și cu 1,2 lei, foarte aproape de maximul istoric. „Pe un orizont mediu/lung titlurile Electroargeş se află pe un trend ascendent începând cu anul 2012”, scrie Grigoraş în raportul Puls Capital realizat de Intercapital Invest.
Dumitru Tudor: „Acest trend nu vine din senin”
Unul dintre acționarii importanți ai Electroargeș și bun cunoscător al pieței de capital, Dumitru Tudor, a comentat pentru Jurnalul de Argeș evoluția bursieră a companiei argeșene: „Ceea ce se întâmplă pe Bursă dovedește că Electroargeș este un exemplu de societate bine manageriată. Acest trend ascendent, care într-adevăr se păstrează de câțiva ani buni, nu vine din senin, ci are la bază rezultatele financiare ale companiei care se publică la fiecare trei luni. Nu e o noutate ce se întâmplă la Electroargeș și asta se datorează și colectivului de angajați, care este unul foarte bun și a cărui muncă de calitate se vede în aceste rezultate. E meritul oamenilor care, ca și până acum, vor primi ceea ce li se cuvine ca și participanți la profitul societății. În ceea ce privește evoluția acțiunilor pentru o perioadă ceva mai lungă în decursul acestui an e greu de spus acum. Trebuie să așteptăm mai întâi publicarea rezultatelor la 12 luni, pentru 2016, cam peste o lună de zile, și abia atunci în funcție de datele oferite vom putea face o apreciere”.
0 Comentarii