Piteșteanul William Nikolas Văsîi, în vârstă de doar 11 ani, a făcut performanță și în Germania. Așa cum ne-a obișnuit de câțiva ani, tânărul participă la competiții de tenis naționale și internaționale și se impune în fața celorlalți jucători mai mari ca vârstă decât el.
De curând, William a câștigat turneul Tennis Europe de categoria 1, atât la simplu, cât și la dublu, desfășurat la Koblenz, în Germania. La dublu a jucat în echipă cu Adam Napari din Finlanda. La simplu i-a învins, printre alții, pe un belgian care avea câștigate 4 turnee europene, pe campionul național al Germaniei și pe jucătorul nr. 1 al Italiei, Nicolas Lyam Basilone.
E un rezultat excelent pentru William, el fiind pe minim de vârstă, dar și singurul jucător din România de la Under 12 care a câștigat un turneu european de categoria 1. De asemenea, acesta a fost primul turneu european de categoria 1 la care a participat piteșteanul.
William va participa la concursul organizat de academia de tenis a lui Rafael Nadal
În luna noiembrie, Academia tenismenului spaniol Rafael Nadal organizează un concurs cu toți jucătorii care au câștigat un turneu european de categoria 1, iar sportivul din Pitești nu va lipsi.
William Văsîi este singurul jucător din România pe minim de vârstă care face parte din Lotul Național, el a fost convocat de Federație să participe la Campionatul European pe echipe, Summer Cups 2024, unde România a ajuns în faza finală. A jucat la începutul lunii august în Franța, la Dijon, România obținând locul 6 din cele 32 de echipe participante.
William ocupă primul loc în clasamentul Federației Române de Tenis la anul lui de vârstă, 2013, și Locul 3 la Under 12. Campionul se antrenează la Clubul „Enache International Tennis Academy”, cu profesorul Corneliu Mario Enache.
Citește și William Văsîi, dublu campion la un turneu de tenis din Republica Moldova
Citește și Piteşteanul William Văsîi, noi performanţe la tenis
Citește și Trei copii din Piteşti cu rezultate uimitoare la tenis
0 Comentarii