Primul meu articol într-un ziar tipărit a fost cu mai bine de 30 de ani în urmă și era despre Nicolae Dobrin. Locuiam în același bloc – doamna Gica îmi spune și acum, când ne întâlnim, „ce mai faci, vecine?” – așa că îl vedeam destul de des pe acasă, fumând „kentane” pe balcon sau privind la cei mici, la cârlani, cum băteau mingea toată ziua în curte, lovind mașinile parcate sau enervându-i pe trecătorii de ocazie.
Atunci, când i-am luat un interviu, eram om în toată firea, inginer, dar tot i-am trecut pragul cu sfială. Nu știu cum s-a scurs timpul. O oră, două, nu mi-am dat seama, dar am vorbit acolo, în bucătăria lui, unde fuma țigară după țigară, despre toate. Și despre fotbal, și despre viață. Nici nu-mi mai amintesc dacă l-am înregistrat pe reportofon – pe vremea aia nu existau telefoane mobile, abia își făceau loc pe piață calculatoarele – sau dacă îmi notam într-o agendă ce-mi spunea. Nu mai contează. El, marele Dobrin, era, pe cât de timid, pe atât de sociabil. Un singur sportiv am mai întânit ca el, la fel de timid, la fel de sociabil, dar uriaș: Ivan Patzaichin.
Mi-a rămas însă în minte, am scris despre asta, cât îi părea de rău că nu a jucat, în ‘70, la Mondialul din Mexic, dar și teama lui din priviri când îmi spunea despre accidentul foarte grav care era să-l coste viața. Rana lui de la picior, cusută de sus până jos, pe care mi-a arătat-o suflecându-și pantalonii de trening, stătea mărturie suferințelor sale, pe care le-a depășit cu ajutorul unor prieteni, unul dintre ei, poate cel mai săritor, fiind Cornel Dinu. Și îmi mai amintesc – fiindcă a ținut să-mi arate – că unul dintre dormitoarele din casă era plin de trofee, medalii și tricouri, semne ale talentului său inegalabil.
Acum două zile, luni, 26 august, când Gicu Dobrin ar fi împlinit 77 de ani, FC Argeș, echipă care nu se regăsește încă în liga secundă, a pierdut meciul socotit pe teren propriu, la Mioveni, în fața celor din Miercurea-Ciuc. Atât s-a putut, nea Gicule! Asta a rămas azi din FC Argeșul tău, cu care băteai pe vremuri Dinamo și Steaua. Asta a rămas, plus un omagiu al lui Adrian Păunescu: „La rădăcina ierbii în pământ,/ Când ţiuie în jur tribuna oarbă,/ Inegalabilul se-aşează frânt,/ Acoperit de lacrimi şi de iarbă”.
Astea au rămas, nea Gicule! Amintirile noastre și o promisiune ce va fi onorată de primarul Cristian Gentea, care sigur te-ar bucura. Aflăm că peste două-trei săptămâni va fi semnat contractul de execuție la noul stadion din Trivale. De aici, de la această viitoare construcție ce-ți va purta numele, poate începe noua poveste a FC Argeș.
Citește și Viorel Tudose tună și fulgeră după eşecul suferit de FC Argeş
Citește și Președintele echipei Muscelul, supărat foc pe jucători după eliminarea din Cupă
Pai se putea sa nu apara si o linguseala adresata lui Gentea? Cel mai rusinos lucru e ca gestul asta servil apare in contextul legat de FC Arges. Toata lumea stie ca FC Arges e de atatia ani in mocirla tocmai fiindca primarul isi tot baga coada si „inteligenta” in treburile clubului… Bine macar ca am scapat de pozele alea ridicole cu primarul care se fotografia cu fiecare nou transfer facut la echipa.