Web Analytics

articol scris miercuri, 28 august 2024

Lecția de drept. Condiții de ieșire din țară în zona Schengen

Începând cu data de 31 martie 2024, România a devenit stat membru Schengen cu drepturi depline.

Astfel, controalele la frontierele aeriene (aeroporturi) și maritime (porturi la Marea Neagră) au fost eliminate, iar persoanele se pot deplasa către sau dinspre alte State Membre UE/SEE/CH (cu excepția Cipru și Irlanda) fără a fi supuse controalelor de frontieră.
Statele membre Schengen sunt: Austria, Bulgaria, Belgia, Cehia, Croația, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Regatul Țărilor de Jos, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, precum și Elveția, Islanda, Norvegia și Liechtenstein.
ATENȚIE! În continuare sunt posibile verificări polițienești ale identității, pentru stabilirea situației legale a persoanelor, efectuate în terminalele sau la cursele Schengen din aeroporturi și porturi, precum și pe întregul teritoriu național, asupra documentelor de identitate/călătorie, cu scopul prevenirii și combaterii migrației ilegale și infracționalității transfrontaliere, identificării eventualelor fraude și a persoanelor care nu au drept de a se afla în alte zone decât cele autorizate de situația lor specifica.

Astfel, trebuie să aveți asupra dumneavoastră toate documentele de călătorie valabile și să acordați o atenție sporită condițiilor de ieșire din țară ale copiilor minori.
Aceștia pot călători în baza documentului de călătorie individual valabil - pașaport sau carte de identitate (în cazul minorilor cu vârsta de peste 14 ani) numai însoțiți și cu acordul părinților ori al reprezentanților legali (persoane desemnate potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de minor).
Emiterea paşaportului simplu electronic pentru minor, în situaţia în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului ori unul dintre ei sau se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, se efectuează numai după soluţionarea acestor situaţii de către instanţa de judecată prin hotărâre judecătorească cu mentiunea definitive.

Minorului care călătorește însoțit doar de unul dintre părinți i se permite ieșirea din țară în următoarele situații: dacă părintele însoțitor prezintă o declarație notarială a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perioadă care să nu depășească 3 ani de la data întocmirii acesteia; dacă părintele însoțitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredințat sau că exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitive.
La aprecierea îndeplinirii condițiilor de ieșire din țară se vor lua în considerare inclusiv hotărârile judecătorești emise în alte state, sub rezerva recunoașterii acestora de către autoritățile române.

Citește și Lecția de drept. Etapele de parcurs pentru derularea legală a unei cercetări disciplinare

În ceea ce privește procedura recunoașterii hotărârilor străine, trebuie făcută distincție între hotărârile pronunțate de o instanță dintr-un stat membru UE și cele pronunțate într-un stat terț.
O hotărâre judecătorească pronunțată de către o instanță competentă dintr-un stat membru UE cu privire la exercitarea autorității părintești (custodiei) este recunoscută la trecerea frontierei, cu condiția ca documentul să fie tradus în limba română şi legalizat.
Dacă unul dintre părinții minorului este decedat, atunci se permite ieșirea din țară în baza prezentării, în original sau copie legalizată, a certificatului de deces, hotărârii judecătorești de declarare a morții, rămasă definitivă, a comunicării oficiale primită prin intermediul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare ale României în străinătate, dacă nu a existat timpul necesar pentru eliberarea unor certificate de stare civilă.

Hotărârea instanței de judecată de suplinire a acordului celuilalt părinte vizează situațiile în care există neînțelegeri între părinți cu privire la exprimarea acordului sau când unul dintre părinți se află în imposibilitatea de a-și exprima voința.
Ieșirea din țară a minorului este permisă când hotărârea instanței de judecată care se referă la situația descrisă mai sus, a rămas definitivă, cu excepția cazurilor în care a fost pronunțată pe calea ordonanței președințiale.
Ordonanţa președințială cu privire la permiterea ieșirii din țară a unui minor este provizorie şi executorie, iar dacă nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte imediat (i se permite ieșirea din țară), până la soluţionarea litigiului asupra fondului.
Dacă minorul, cetățean român, are domiciliul sau reședința în străinătate, i se permite ieșirea din România, fără prezentarea unei declarații din care să rezulte acordul părintelui/părinților, dacă însoțitorul prezintă la controlul de frontieră documente care atestă faptul că minorul se deplasează în statul de domiciliu/reședință.

În situația în care minorul este însoțit de o terță persoană (alta decât parinții sau reprezentantul legal), aceasta trebuie să prezinte certificatul de cazier judiciar și, după caz, actul din care să rezulte calitatea de persoană desemnată din cadrul unei societăți comerciale autorizate, în condițiile legii, să desfășoare activități de transport internațional de persoane.
În cazul minorilor care se deplasează în străinătate pentru studii sau concursuri oficiale, este necesar doar acordul unuia dintre părinți.
Avocat Maria Cristina Leţu, doctor în Drept

Citește și Lecția de drept. Asigurarea de călătorie sau cardul european de sănătate? Ce e mai avantajos în cazul tratamentelor medicale de urgență în străinătate?

Citește și Lecția de drept. Reglementări legale și limitări pentru salariații care au încheiate mai multe contracte de muncă

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Directorii de școli vor preda cel mult 8 ore, inspectorii 6. Legea, publicată în Monitorul Oficial

Directorii de școli și celelalte cadre didactice aflate în funcții de conducere, îndrumare și control vor putea preda cel mult […] Citește!

Video. Accident mortal cu ATV-ul la Vlădești, în Argeș

Un ATV s- a răsturnat în comuna Vlădesti. Au intervenit pompierii de la Detașamentul Câmpulung cu o autospecială de stingere […] Citește!

Schimbări de la 1 septembrie: Cartea de identitate electronică va ține loc și de card de Sănătate

Noile cărți electronice de identitate vor putea înlocui, de la 1 septembrie, cardurile de Sănătate, transmite TVR Info. Schimbarea nu este […] Citește!

Un fost mare fotbalist a murit într-un incendiu izbucnit în apartamentul său

Fostul mare fotbalist al FC Bihor, Suci Arpad a murit într-un incendiu izbucnit în apartamentul său din Oradea. Fostul sportiv […] Citește!

Video. Înmormântare Sergiu Rizescu. Garda de onoare a prezentat onorul la catafalcul marelui dispărut

Înmormântarea lui Sergiu Rizescu a început la ora 12.00, la biserica Sf Vineri din Pitesti, în prezența fiicei, venita din […] Citește!

Apă Canal 2000: Peste 20 de avarii în Pitești din cauza întreruperilor de curent

În noaptea de 27 spre 28 august, la Stația de Pompare Războieni s-au înregistrat căderi și fluctuații repetate de tensiune […] Citește!

Anatomia Urii

• Dan Andronic. 29 august 2026, Din cuprinsul articolului • Numele se schimbă, mecanismul rămâne același. • Repetiția face restul. […] Citește!

Alertă pe litoral, la Eforie Nord: un turist a scos din mare un posibil fragment de dronă și l-a lăsat lângă salvamari

Un obiect metalic despre care există suspiciunea că ar putea fi un fragment de dronă a fost descoperit sâmbătă dimineață […] Citește!

Lugoj: șofer beat și fără permis, urmărit de polițiști, a provocat un accident. Mașina lovită a ajuns pe terasa unui restaurant

Un șofer de 27 de ani, care nu avea permis și se afla sub influența alcoolului, a provocat un accident […] Citește!

Primăria Capitalei a eliminat voucherele de 2.000 de lei pentru gravide. Unde vor ajunge cei 100 de milioane de lei economisiți

Programul „Voucher Materna”, prin care femeile însărcinate din București primeau un sprijin financiar de 2.000 de lei, a fost eliminat […] Citește!

A căzut în canal pe Strada Sticlelor

În cursul nopții, pompierii din cadrul Detașamentului Pitești au intervenit la un accident produs în orașul Ștefănești, pe strada Sticlelor, […] Citește!

Iași: Ambulanță cu un copil de 3 ani, lovită într-o intersecție. Autospeciala a fost la un pas să se răstoarne

O ambulanță care se afla în misiune și transporta spre spital un copil în vârstă de trei ani a fost […] Citește!

Omul săptămânii

Cristian Ene

Opinie

La moartea lui Sergiu Rizescu. Câteva gânduri şi rânduri

Din ediția tipărită

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!

Municipiul Câmpulung deţine sute de apartamente şi zeci de case

Fondul locativ al municipiului Câmpulung este unul relativ bogat și la acest moment, după peste trei decenii de când majoritatea […] Citește!

Foto-pamflete

Minele din Muscel s-au închis, explorarea continuă! Dar în foarte mică măsură

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon a anunțat anul trecut […] Citește!

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!