Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș au desfășurat activități de procedură penală într-un dosar penal în care, urmare a finalizării cercetărilor, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul teritorial Cluj – Biroul teritorial Baia Mare, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unei inculpate pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată.
De asemenea, a fost trimis în judecată, în stare de libertate un inculpat pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, s-a reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 15 septembrie 2023 – 10 iulie 2024, inculpata, direct sau prin intermediul celuilalt inculpat, ar fi pretins și primit de la mai multe persoane diferite sume de bani (în total 32.700 euro și 1.800 lei), pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor funcționari din conducerea unor instituții (Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Spitalul Municipal Sighetu Marmației etc.).
În schimbul banilor primiți, inculpata le-ar fi promis persoanelor respective că ele sau rude ale acestora vor fi angajate în cadrul instituțiilor respective.
În mod concret, în perioada menționată anterior, inculpata ar fi pretins sume de bani cuprinse între 3.500 de euro și 4.000 de euro de la patru persoane, convingându-le că are influență asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul unor structuri ale Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și promițându-le că își va trafica influența față de funcționarii competenți pe care îi va determina să le angajeze în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Vișeu de Sus sau Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.
Ulterior, în urma demersurilor efectuate, inculpata ar fi primit de la acestea suma totală de 10.500 de euro și 1.000 de lei.
În perioada aprilie-iulie 2024, inculpata ar fi pretins sume de bani cuprinse între 800 lei și 4.000 de euro de la șase persoane, promițându-le că își va folosi influența pentru a determina conducerea și membrii comisiei de concurs din cadrul Spitalului Municipal Sighetu Marmației ca cele șase persoane menționate anterior să fie angajate pe posturile de asistente medicale sau infirmiere în cadrul unității medicale respective.
Ulterior, în urma demersurilor efectuate, inculpata ar fi primit de la acestea suma totală de 21.500 de euro și 800 de lei.
În aceeași perioadă, inculpata ar fi pretins și ar fi primit de la o persoană suma de 700 de euro, promițându-i acesteia că va putea să îi obțină diploma de bacalaureat fără ca aceasta să se prezinte la vreun examen, intervenind pe lângă un funcționar din cadrul unui liceu din Sighetu Marmației.
În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpatei.
Citește și:
- Exclusiv! Activista Iana Matei a mai construit un adăpost în Argeş pentru victimele traficului de persoane
- Îl are pe conştiinţă directorul Armand Chiriloiu pe inginerul silvic Sever Pahonţu? (9) Dorin Mărăşoiu, inginer silvic, O.S. Stejarii Muscelului: „Pentru Pahonţu e târziu acum, dar să nu se mai întâmple şi cu alţii”
Pentru documentarea cauzei, ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș au acordat sprijin procurorilor de caz.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureș cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
0 Comentarii