Căldura din ultimele două luni și jumătate au afectat comportamentul bărbaților din zona Muscel, care a provocat tensiuni în relația acestora cu partenerele de viață. Nu este științific argumentat acest lucru, dar este cert faptul că perioada de referință a fost una în care Judecătoria Câmpulung a fost asaltată cu cereri de emitere a ordinelor de protecție.
Au fost înregistrate nu mai puțin de nouăsprezece asemenea solicitări și, cu doar două excepții, instanța le-a acceptat parțial sau în totalitate, dispunând măsuri de protejare a femeilor care s-au simțit în pericol din cauza bărbaților. Și, de regulă, hotărârea dată în primă instanță rămâne definitivă, rareori apărând cazuri de declarare a apelului. Iar pentru verificarea respectării măsurilor dispuse se apelează la Poliție, agenții urmând să monitorizeze respectarea hotărârilor judecătorești.
Cele două excepții în care nu a apărut ordinul de protecție nu au însemnat respingeri ale cazurilor. Nu, efectiv doamnele care s-au simțit în pericol au renunțat la solicitări.
C.I.B.
Citește și Indemnizația socială nu scade sub 1.281 lei după recalcularea pensiilor




























0 Comentarii