Web Analytics
scris joi, 15.08.2024

Rata deceselor a scăzut drastic la Spitalul Pantelimon după sesizările la poliție

Rata deceselor înregistrate în secţia ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon a scăzut considerabil după ce una dintre asistente a depus plângerea privind scăderea dozelor de noradrenalină, arată statisticile puse la dispoziţie de spital magistraţilor.

Rata deceselor a scăzut drastic la Spitalul Pantelimon după sesizările la poliție

Dacă înainte de mai 2024 în această secţie mureau, în medie, 67 de pacienţi pe lună, în luna mai, după depunerea sesizării, numărul deceselor a scăzut la 46. Inclusiv una dintre doctoriţele inculpate, care nu participa la resuscitarea bolnavilor, a renunţat la practica prin care scădea noradrenalina şi a început să respecte protocolul.

Judecătorul care a decis arestarea preventivă a celor două doctori anestezişti de la Spitalul Sfântul Pantelimon respinge, în baza probelor prezentate în faza de urmărire penală, ipoteza conform căreia acestea au acţionat din culpă sau din„ neştiinţă profesională”.

Citește și: Primar PSD care practica sclavia, exlus de urgență din partid

„Relevant sub acest aspect apreciază judecătorul de drepturi şi libertăţi este şi faptul că, începând cu luna mai, luna următoare sesizării făcute de martora …, practica inculpatei … s-a modificat în sensul că nu a mai modificat ratele de noradrenalină, participând parţial la manevrele de resuscitare, lucru pe care nu-l făcea anterior. Totodată, martorul … a mai arătat că manevrele de resuscitare durează, în prezent, ca urmare a sesizării, 45 de minute conform protocolului şi nu mai sunt întrerupte de inculpată, iar pacienţii declaraţi exitus sunt ţinuţi conform protocolului conectaţi la aparate pentru alte 2 ore după deces”, se arată în motivarea Tribunalului Bucureşti.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Adrian Mutu a votat în Italia

Adi Mutu este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români. Fostul atacant nu s-a ferit să-și...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită