În ziua de 14 August 1864, Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Unite ale Valahiei și Moldovei, a promulgat Legea rurală (intrată în vigoare la 23.04.1865).
Reforma agrară din 1864 a fost o măsură luată de guvernul Mihail Kogălniceanu în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, prin care țăranii clăcași erau eliberați de obligațiile față de boieri și erau împroprietăriți cu pământ. A fost primul pas către începerea procesului de modernizare a statului român și, cu toate că a avut numeroase lipsuri, a rupt legăturile de tip feudal din economie și societate.
Legea îi elibera pe ţărani de sarcinile boiereşti şi-i împroprietărea, prin răscumpărare, cu loturile de pământ pe care le aveau în folosinţă.
Atunci, Domnitorul proclama: „Claca este desființată pentru de-a pururea și de astăzi voi sunteți proprietari liberi pe locurile stăpânirii voastre!”.
Țăranii au fost eliberați de sarcinile feudale precum claca, dijma sau podvezile și desființa monopolurile feudale din interiorul satelor. Loturile au fost distribuite în funcție de numărul de vite deținute. Țăranii urmau totuși să răscumpere terenurile și să achite anual o anumită sumă, timp de 15 ani. Pe de altă parte, legea stabilea plata unor despăgubiri către proprietari, la prețul pământului de atunci. Terenurile expropriate nu trebuiau sa depășească 2/3 din suprafața moșiei și nu puteau fi vândute (înstrăinate) timp de 30 de ani decât către comună sau către vreun alt sătean.
0 Comentarii