Web Analytics
scris duminică, 11.08.2024

Rezultatele finale ale României la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris

România a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de la Paris cu nouă medalii, dintre care trei de aur, patru de argint şi două de bronz, transmite Agerpres.

Rezultatele finale ale României la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris

Aur au câştigat înotătorul David Popovici la 200 metri liber, canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu). Argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin – categorie uşoară, precum şi de halterofila Mihaela Cambei la cat. 49 kg. Bronzul a fost cucerit de David Popovici la 100 metri liber şi de gimnasta Ana Maria Bărbosu la sol, în urma deciziei TAS.

Citește și: JO 2024: Percheziţii în Satul Olimpic după suspiciuni de dopaj în atletism

Românii au înregistrat alte patru clasări lângă podium, pe locul al patrulea, la patru rame feminin (Adriana Adam, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş), dublu rame masculin (Florin Arteni, Florin Lehaci) şi prin gimnasta Sabrina Maneca Voinea (sol).

Pe cinci s-au situat echipajele de patru rame masculin (Ştefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă, Ciprian Tudosă) şi 8+1 masculin (Mihăiţă Ţigănescu, Laurenţiu Danciu, Bogdan Băitoc, Constantin Adam, Marius Cozmiuc, Mugurel Semciuc, Florin Arteni, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu), precum şi perechea Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt).

Românii nu au avut nicio clasare pe locul şase, dar pe şapte au încheiat atletele Delvine Relin Meringor (maraton) şi Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Mihai Chiruţă la simplu vâsle masculin, echipajul de patru vâsle feminin (Mădălina Moroşan, Emanuela Ciotău, Alexandra Ungureanu şi Patricia Cireş) şi echipa feminină de gimnastică artistică (Ana Maria Bărbosu, Sabrina Maneca Voinea, Lilia Cosman, Amalia Ghigoarţă, Andreea Preda). Gimnasta Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe locul 8 la bârnă.

Pe locul al nouălea s-au înregistrat cele mai multe clasări, atleta Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului), pugilista Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg), canoiştii Cătălin Chirilă (C1 – 1.000 m) şi Ilie Sprîncean, Oleg Nuţă (C2 – 500 m), echipajul de patru vâsle masculin (Leontin Nuţescu, Andrei Lungu, Florin Horodişteanu, Ioan Prundeanu), luptătorii Răzvan Arnăut (lupte greco-romane, cat. 60 kg), Andreea Beatrice Ana (lupte libere, cat. 53 kg), judoka Alex Creţ (cat. 90 kg), echipa feminină de tenis de masă (Bernadette Szocs, Elizabeta Samara, Adina Diaconu; Andreea Dragoman, rezervă), jucătoarea de tebis de masă Bernadette Szocs (simplu feminin), arcaşa Mădălina Amăistroaie (individual feminin). Atleta Andreea Taloş s-a clasat pe 10 la triplusalt.

Citește și: SUA atacă decizia TAS pentru medalia de bronz reatribuită Anei Maria Bărbosu

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Lasconi a lipsit de la școală

Treburile națiunii au făcut ca să se scrie din nou istorie la Câmpulung, în sensul că prima zi de școală a fost marcată fără prezența primarului la...