Web Analytics

articol scris vineri, 26 iulie 2024

La 40 de ani, o femeie a murit de infarct la UPU de la Spitalul Judeţean

Familia a făcut plângere penală pentru malpraxis

„I-au administrat un medicament care fluidizează sângele și în urma acestei substanțe s-a produs atacul de cord”, ne-a spus Ilie Cristinel Gâju, cel care are un copil cu victima

O femeie din Pitești a murit pe un pat al Unității de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean după un atac de cord, la doar 40 de ani. Alexandra Daniela Stănciulescu s-a simțit rău duminică, 21 iulie. A ajuns la spital la ora 15 și în trei ore a fost declarată decedată. A lăsat în urmă un fiu de 17 ani și o durere inimaginabilă. Tatăl băiatului a venit la redacție pentru a ne povesti cum s-a întâmplat totul și ce suspiciuni are față de modul în care răposata a fost îngrijită de personalul medical.

„Mama băiatului a solicitat un apel telefonic la Serviciul Ambulanță. După care m-a sunat pe mine. Ambulanța a venit, a dus-o la Spitalul Județean, în stare conștientă, lucidă. Pacienta a acuzat dureri abdominale, atât lucrătorilor de la ambulanță, cât și celor de la UPU. După o scurtă perioadă de timp am înțeles că i s-a administrat un tratment necorespunzător, un tratament pentru care trebuia, conform procedurii celor de la UPU, să ceară acordul membrilor familiei. I-au administrat pacientei un medicament care fluidizează sângele pentru tromboliză și în urma acestei substanțe s-a produs atacul de cord, s-a produs infarctul.
Au întâmpinat cu procedura prin masaj cardiac și nu i s-a mai administrat alt tratament, respectiv electroșocuri sau alt tratament. Întrebarea este: un om în 2024, când ajunge la un spital de urgență, cu medici competenți, medici care au experiență cu inima și pe masa lor să îi provoace un atac de cord? Este o întrebare pe care şi-o pune orice om întreg la minte. E ceva ce nu poți să îți explici. Cei de la ambulanță nu au administrat un tratament corespunzător, respectiv branula pusă pentru a câștiga timp sau alt tratament care privea starea pacientului. S-a pierdut timp foarte mult ca să ajungă un medic cardiolog, ca să identifice exact cauza. Identificarea cauzei a fost imperfectă, din punctul nostru de vedere, și a rezultat acel atac de cord.

Încă o dată, probabil organele de anchetă sau cei competenți vor stabili incompetența și superficialitatea lucrătorilor din cadrul Spitalului Județean. Aceștia, din cauza acestei superficialități, au mai provocat un caz de malpraxis. Noi vrem să ne facem dreptate în instanță. Pacienta în cauză, decedata, avea o vârsta de 40 de ani, deci e strigător la cer! A rămas un băiat care are 17 ani, nu e încă major și vrem să ni se facă dreptate. O să aducem argumente, probe în fața instanței, dar cu acest demers am vrut să tragem un semnal de alarmă pentru cei care lucrează în cadrul Spitalului Județean, să trateze cu mult mai multă responsabilitate pacienții din acest oraș și nu numai”, ne-a povestit Ilie Cristinel Gâju (foto jos), însoțit de băiatul său, amândoi vizibil îndurerați. Încă nu se făcuse autopsia la momentul venirii lor la redacție.

Bărbatul a făcut o plângere penală la IPJ Argeș, Serviciul Investigații Criminale, și vrea să înainteze o sesizare și la Ministerul Sănătății, dar, momentan, s-a adresat presei. „Acel tratament nu trebuia să fie administrat fără să ceară acordul unui membru al familiei, s-a administrat după ce s-a produs infarctul, ne-au pus să semnăm documentul la vreo două-trei ore. Ce relatez o să iasă din probele video, din fișe. La intrarea în spital nu se observă pe targă, la transportul pacientei, vreo branulă, iar e ceva care denotă gradul de pregătire, pentru că, dacă făceau acest lucru și identificau cauza între timp, puteau scuti timp. Superficialitatea, modul de a trata, incompetența cred că toate se înlănțuiesc și duc la o dramă, la un caz nefericit”, a încheiat bărbatul.

Citește și Proxenetul muscelean Georgian Ghizdăveţ, condamnat la 4 ani de închisoare

Poziția SJU: „Nu e treaba spitalului ce s-a întâmplat în ambulanță… Există un protocol de resuscitare care a fost respectat”

Pentru a afla care au fost măsurile luate de medici am vorbit cu doctorul Teodor Constantinescu. „Pacientă în vârstă de 40 de ani, adusă la Camera de Gardă cu stare generală profund alterată, la ora 15:29. A acuzat dispnee severă, adică lipsă de aer, dureri în zona abdomino-pelvină. A prezentat tegumente palide, transpirații, era în stare de șoc, fără tensiune sau cu tensiune foarte mică și saturație în oxigen foarte mică, 70%. În aproximativ 5 minute de la sosire a acuzat accentuarea lipsei de aer, s-a acutizat dispneea severă și brusc a intrat în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare care au durat până la ora 18:50.

În toată această perioadă în care s-au desfășurat manevrele de resuscitare în același timp s-au efectuat investigații paraclinice, s-a recoltat sânge pentru analizele bioclinice, s-au făcut ecografii, s-au făcut consulturi interdisciplinare, adică a fost văzută de mai mulți medici, de mai multe specializări, inclusiv cardiologi, medic ATI, medic de reanimare, consult de chirurgie generală, consult de obstetrică-ginecologie și s-a încercat inclusiv tromboliza pentru suspiciunea înaltă de trombembolism pulmonar. Manevrele de resuscitare nu au avut succes și femeia a murit la ora 18:50”, ne-a povestit dr. Teodor Constantinescu.

Legat de precizările că femeia nu ar fi avut branulă în ambulanță, substanța care i-ar fi fost administrată înainte de atacul de cord și pentru care s-ar fi cerut aprobarea familiei la 2-3 ore după administrarea ei, doctorul Constantinescu ne-a spus: „Acestea sunt informații necalificate. Sunt niște protocoale, niște chestii notate, totul e asumat, consulturi peste consulturi, sunt scrise pe foaie și nu e treaba spitalului ce s-a întâmplat în ambulanță. Treaba spitalului e ce s-a întâmplat de când a intrat în camera de gardă. Există un protocol, pentru detalii mai multe numai poliția… Nu pot să vă dau detalii în plus. Există un protocol de resuscitare care a fost respectat, ăsta e răspunsul oficial”.

Citește și Preot acuzat de agresivitate în trafic. Părintele Ionescu spune că nu a înjurat, ci doar a făcut poze

Citește și Statul Paralel a operat şi în Argeş. Patronul „Metabet” confirmă că a fost presat în celulă ca să-şi vândă afacerea

Distribuie!

2 Comentarii

  1. „saturație în oxigen foarte mică, 70%”.= COVID19

    Reply
  2. Si eu am patit cu mama soacra un episod jalnic la UPU Arges pe 24.07.2024. Bataie de joc si umilinta. Am stat 4 ore de la data intrarii la UPU si pana ne-a preluat cineva. Nici macar nu au intrebat-o ce are, doar au citit ce a scris pe fisa cei de la salvare. I-au prescris o reteta, care daca o intrebau, medicamentele prescrise deja le lua fiind date de medicul de familie. I-au facut o perfuzie si i-au dat drumul acasa, cu toate ca se simtea rau si se simte in continuare rau.
    Rusine, fata de acest comportament al medicilor de la UPU ARGES.

    Reply

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Duetul Ana-Maria Stănoia şi Marius Bălan, premiul I la secţiunea Creaţie a Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”

În perioada 22-24 octombrie, la Târgoviște a avut loc Festivalul Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”, ediţia a 59-a, manifestare […] Citește!

Avocatul Poporului a cerut măsuri suplimentare la IPJ Argeș după un caz de violență domestică

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu după ce doi bărbați au răpit o tânără dintr-un taxi, incident care a avut […] Citește!

Deputatul Dorin Popa, prezent la Summitul HoReCa: susținere pentru industria ospitalității

Deputatul Dorin Popa, vicepreședinte al partidului „La Dispoziția Ta”, a participat la Summitul HoReCa, alături de președinta formațiunii, Mariana Vârgă. […] Citește!

Argeșean de 62 de ani, dat dispărut

Polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați că, în ziua de 23 octombrie, SCARLAT NICULAE, în vârstă de 62 […] Citește!

Corona Brașov – FC Argeș 0-3

FC Argeș a învins astăzi, în etapa a doua din grupele Cupei României, pe Corona Brașov, în deplasare, cu 3-,0. […] Citește!

SUA pregătesc noi bombardamente asupra Iranului după alegerile intermediare

Administrația americană a avertizat mai multe state din Golf cu privire la posibilitatea unor noi bombardamente asupra Iranului după alegerile […] Citește!

Reguli noi pentru obținerea și reînnoirea permisului auto, din 6 noiembrie

Șoferii care au antecedente de dependență de alcool, suferă de anumite afecțiuni psihice sau au probleme de vedere vor fi […] Citește!

George Simion: „Vedem din ce în ce mai mulţi muncitori din ţări terţe. Am cerut o comisie de anchetă”

Preşedintele AUR, George Simion, a atras atenţia asupra disparităţilor sociale dintre regiunile României, spunând că reducerea fondurilor europene riscă să […] Citește!

Un nou caz de femicid în România: O femeie a fost omorâtă în bătaie de partenerul ei. Bărbatul a fost arestat preventiv

O femeie în vârstă de 51 de ani, din judeţul Dolj, a murit după ce a fost lovită cu pumnii […] Citește!

Nazare nu exclude taxe și impozite noi în 2027: „Nu îmi doresc, dar avem nevoie de sustenabilitate” 

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, nu a exclus posibilitatea introducerii unor taxe și impozite noi în 2027, afirmând că orice program […] Citește!

Înșelăciune de 25.000 de euro. Piteștean păgubit

Un bărbat de 31 de ani, din Găești, județul Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din […] Citește!

Pitești. A trecut pe roșu și l-a văzut Poliția. Ce a urmat

Marți, 27 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 1 Pitești au depistat un bărbat în vârstă de 45 de ani, din […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!