Iată cum comentează şi Andrei Gerea rezultatul obţinut de ALDE la alegerile parlamentare, potrivit primelor rezultate exit-poll: “La nivel naţional s-a văzut, avem 6 şi ceva la sută. În Argeş, nu a început numărătoarea şi nu avem exit-poll-uri. La nivel naţional sunt mulţumit de rezultat, pentru că am reuşit să intrăm în Parlament la un an şi jumătate de la înfiinţarea partidului, ceea ce e o performanţă. Rămâne de văzut acum ca şi numărătoarea să confirme exit-poll-urile şi abia după aceea putem fi mulţumiţi”, a declarat, pentru Jurnal de Argeş, Andrei Gerea, vicepreşedinte ALDE la nivel naţional.
I.H.B.
Prima de carieră didactică favorizează consumul accelerat, nu dezvoltarea profesională autentică spun sindicaliștii din Învățământ
A fost aprobat cadrul legal pentru acordarea primei de carieră didactică în anul...



0 Comentarii