Web Analytics
scris vineri, 12.07.2024

Elena Lasconi: „Ursul a ajuns în curtea mea. Sunt cât se poate de categorică”

Elena Lasconi, lider al USR și primăriță a municipiului Câmpulung, spune că din cauza legislaţiei actuale, autorităţile locale sunt „legate de mâini și de picioare” atunci când urşii intră în comunităţi. S-a întâmplat ca un urs să intre și în curtea ei.

Elena Lasconi: „Ursul a ajuns în curtea mea. Sunt cât se poate de categorică”

Citește și: Statul Paralel a operat şi în Argeş. Patronul „Metabet” confirmă că a fost presat în celulă ca să-şi vândă afacerea

Declarațiile primăriței au fost făcute în contextul în care o tânără în vârstă de 19 ani a fost sfârtecată zilele trecute de un urs în Munţii Bucegi, pe Jepii Mici.

De ani de zile discutăm despre urşi care vin tot mai aproape de casele noastre. Ni s-a întâmplat şi nouă la Câmpulung. Ursul a ajuns în curtea mea şi în curţile multor câmpulungeni, pe stradă, pe bulevard şi în locurile de joacă. Şi, ca primar, am putut face puţine lucruri. Nu te lasă actuala lege. Din respect pentru viaţă, pentru români, orice modificare a legii ar trebui să stabilească atribuţii clare primarului”, a scris Lasconi pe pagina de Facebook.

Pe cât de mult iubesc animalele, sunt cât se poate de categorică. Dacă ursul apare pe străzile oraşului, în gospodării, cu tot dragul pentru animale, acesta trebuie eliminat. Aşa cum arată legislaţia acum, niciun primar nu o să dea ordin de împuşcare, pentru că riscă dosar penal. Pe legea de acum, în vreme ce ursul se plimbă prin curţile sau chiar casele oamenilor, pe stradă sau în locurile de joacă, primarul trebuie să acţioneze pe paşi. Gradual”, a adăugat ea.

Raţional, ca preşedinte de partid parlamentar, ca primar, cred că primul pas pe care îl putem face este să dăm primarului posibilitatea de a da imediat dispoziţie vânătorului să împuşte sau nu ursul care a intrat în comunitate. Dacă nu facem ceva acum, o să mai moară mulţi oameni şi curând ne trezim cu ursul în Piaţa Victoriei. De aceea solicit celorlalte partide parlamentare să susţină propunerea USR de a-i da primarului dreptul de a interveni, fără să rişte dosar penal, atunci când urşii intră în comunitate. Viaţa omului e sfântă!”, a mai scris Lasconi.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Lasconi a lipsit de la școală

Treburile națiunii au făcut ca să se scrie din nou istorie la Câmpulung, în sensul că prima zi de școală a fost marcată fără prezența primarului la...