Web Analytics
scris miercuri, 19.06.2024

Droguri vândute într-un bar din Argeș. Patronul și un angajat, reținuți

Administratorul şi angajatul unui bar au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri, interacţiunea cu clienţii având loc în incinta localului, informează, marţi, DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti.

Droguri vândute într-un bar din Argeș. Patronul și un angajat, reținuți

„Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada mai-iunie 2024, aceştia au deţinut, intermediat şi comercializat cantităţi de droguri de mare risc (cocaină) şi substanţe psihoactive (2-MMC), către consumatori din judeţul Argeş. Interacţiunile cu clienţii au fost realizate în incinta unui bar, unde inculpaţii au calitatea de administrator, respectiv angajat al societăţii comerciale”, precizează DIICOT – Serviciul Teritorial Piteşti.

Citește și: Studiu: Zilnic, un copil român devine victimă a traficului de persoane

Conform sursei citate, au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie la locuinţele celor doi, fiind identificate şi ridicate cantităţile de aproximativ 15 grame de substanţă susceptibilă a fi drog de mare risc (cocaină), 30 grame substanţă susceptibilă de a produce efecte psihoactive (2-MMC), obiecte purtând urme de substanţă, o sumă de bani în lei, precum şi alte mijloace de probă.

Cei doi inculpaţi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi efectuare de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. Ei au fost reţinuţi în cursul zilei de luni, iar marţi judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Dani Coman faţă cu reacţiunea…

Prin demiterea lui Dică de pe banca alb-violetă, Dani Coman a demonstrat că are sânge rece de președinte. Chiar declarația lui, din interviul...

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...