Stăpânul PDL Argeş, Mircea Andrei, senator de judeţul Dâmboviţa, şi-a dat seama că a dat cu mucii în fasole când i-a anunţat pe argeşeni că partidul domniei sale tocmai a hotărât să desfiinţeze judeţul Argeş. Practic, el anunţa în acelaşi timp, e drept – cu un zâmbet tâmp, că nici funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, la care să mai candideze el, nu va mai exista. Într-un fel recunoştea că i-a cam înşelat pe membrii PDL Argeş, care se aşteptau să fie mai bun decât Cristi Boureanu, nu mai slab decât Dănuţ Bica. Stăpânul credea, în filmul din capul lui, când le-a spus argeşenilor că „ori câştigăm toţi, ori muriţi toţi”, că aceştia se vor încolona şi-l vor urma cu speranţa în victorie, căreia chiar el îi dădea şanse de 10 la sută. Aşa băga-n ele că are el influienţă pe scena politică a României. De fapt, spunând chiar el „10 la sută”, recunoştea că puterea senatorului Mircea Andrei pentru fixarea Piteştiului ca reşedinţă a noii regiuni era ditamai canci. În niciun caz nu se aştepta ca ducele de Albota să sesizeze că o asemenea propunere nu poate veni decât din partea unui politician dus cu capul. Oricum ar fi, mai rar aşa mostră de tembelism politic.
Mai nou, supărat că a spus o prostie dându-ne vestea proastă că i se desfiinţează lui judeţul, senatorul dâmboviţean s-a gândit să dreagă busuiocul, cu o nouă iniţiativă extrasă tot din ţucalul gândirii. Vrea să facă un mega-sondaj în care să-i întrebe pe argeşeni: „În cazul în care se va face reorganizarea administrativ-teritorială, sunteţi de acord cu iniţiativa senatorului Mircea Andrei de a se reface regiunea Argeş, formată din judeţele Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, având capitala la Piteşti?” Trecând peste faptul că Stăpânul îşi pune numele în întrebare, ca nu cumva să atenteze altcineva la paternitatea unei aşa idei, trebuie spus că greu să mai vezi o aşa gogomănie. Crezându-se un mic Napoleon, Andrei a cărcălit pe hartă o regiune care nu există decât în capul său, a făcut şi nişte tricouri pe care a tipărit-o, după care, pac la sondaj. Varianta Andrei nu coincide nici cu spaţiul vechii regiuni Argeş, nici cu varianta de regionalizare propusă de Băsescu, nici cu varianta UDMR, ci doar cu un moment de aparentă luciditate după o noapte lungă de şpriţ. Exact ca aceea când a chefuit toată noaptea „La Butoaie” sărbătorind faptul că a doua zi DNA-ul se va duce peste Constantin Nicolescu. Practic, o altă tâmpenie. Şeful PDL a unit Argeşul, Vâlcea şi Dâmboviţa, a pus cu pixul capitala la Piteşti şi a dat fuga în stradă să se laude cu noua sa împărţire administrativ-teritorială. Devine evident că în urma crizelor din ce în ce mai dese ale bolii neuronului stingher şi încins, ideile vin în consecinţă. De fapt el doar speră să sugă niţică popularitate, cu acea capitală fixată la Piteşti. Evident că niciodată nu se va realiza ce propune Stăpânul „la oha”. Concluzia? Căldură mare, coane Mircică, dar dacă rămâne judeţul tot aşa cum e, te duci învârtindu-te? (M.B.)
Primarul Cristian Gentea dă asigurări: „La Piteşti, vom reuşi să finalizăm toate proiectele prin PNRR”
În timp ce mulți primari semnalează blocaje din cauza contextului politic instabil, edilul...



0 Comentarii