Un copil de doar opt luni, care s-a născut cu hipoacuzie bilaterală profundă, a fost operat joi dimineaţă la Clinica ORL a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” şi a primit un implant cohlear, aceasta reprezentând o premieră naţională, transmite Agerpres.
„Unicitatea intervenţiei este reprezentată de vârsta fragedă a copilului, acesta fiind cel mai mic pacient din România care a beneficiat de un implant cohlear”, informează un comunicat remis joi presei. Potrivit sursei citate, echipa medicală care a realizat intervenţia chirurgicală a fost condusă de medicul Dan Cristian Gheorghe, şeful Clinicii ORL de la Spitalul „Marie Sklodowska Curie”. Din echipa care a efectuat intervenţia a făcut parte şi Alexandra Neagu, medic primar ORL cu competenţă în audiologie.
„Complexitatea intervenţiei a fost dată de vârsta fragedă a pacientului. Vorbim de un tratament modern pentru o afecţiune sever invalidantă. Copiii cu pierdere profundă de auz, implantaţi la vârste cât mai mici, au şanse mult mai mari de a se integra în societate şi de a duce o viaţă normală, fără sprijin suplimentar. Acest lucru reprezintă un avantaj atât pentru copil, cât şi pentru societate”, a declarat Dan Cristian Gheorghe, citat în comunicat.
Potrivit specialiştilor, cu cât implantarea este realizată precoce, efectele produse de lipsa auzului în dezvoltarea neurocognitivă a copilului sunt recuperate mai rapid, permiţând dezvoltarea armonioasă a acestuia. Experţii consideră că orice zi în care copiii aud mai devreme contribuie semnificativ la reducerea decalajelor, dezvoltarea acestora apropiindu-se mai mult de cea a copiilor născuţi fără deficienţe de auz.
Realizarea acestei intervenţii a fost posibilă datorită eforturilor familiei, care a achiziţionat implantul din fonduri proprii. Estimările arată că peste 3.500 de persoane din România sunt încadrate în grade de invaliditate cu afecţiuni ale urechii.
0 Comentarii