Născut în anul 1922, în comuna argeşeană Rucăr, veteranul de război Gheorghe Vorovenci a fost pe front în cel de-al doilea război mondial cu Regimentul 30 Dorobanţi din Câmpulung Muscel. În primă fază argeşeanul nostru a luptat la nord de Iaşi împotriva trupelor Uniunii Sovietice, după care a trecut pe frontul de vest, în total luptând efectiv 300 de zile. .
„Cea mai cumplită bătălie în Est a fost ocuparea castelului Roznovanu”
Deşi are aproape 90 de ani Gheorghe Vorovenci îşi aminteşte exact momentul în care a plecat pe front pentru prima dată. „Aveam 19 ani şi nu eram decât un copil în momentul când am luat calea frontului. Am luptat prin pădure, prin oraşe, peste tot, dar cel mai cumplit a fost la bătălia pentru ocuparea castelului Roznovanu din apropierea Iaşiului”, povesteşte nonagenarul de la Rucăr. De reţinut că Palatul Roznovanu fusese amplasat în mijlocul unei păduri, la o distanţă de 16 kilometri de Iaşi, în apropierea drumului DN 24 (E 58) Iaşi- Sculeni- Republica Moldova şi la mică distanţă (circa 3 km) de râul Prut. Fusese cel mai impozant palat rural din Moldova şi avusese o mare celebritate în epoca sa de glorie. La comanda unităţilor militare române la acel moment se aflau generalii Şteflea şi Rădescu, cei care au condus ocuparea castelului din apropierea Iaşiului. „Am trecut imediat la treabă şi ceea ce alţii nu reuşiseră, am reuşit noi. Adică am ocupat castelul, care era un punct foarte important în luptă şi cu această ocazie am scos din luptă aproximativ 1.500 de soldaţi inamici. Imaginaţi-vă ce amploare a avut această bătălie! Mai mult decât atât, noi nu am avut aproape niciun rănit. Pentru această victorie toţi militarii care participaseră la luptă au primit liber 18 zile, ceea ce pe acele vremuri nu prea se dădea aşa oricum”, ne-a mai spus veteranul.
A fost rănit, dar nu a stat decât două săptămâni în spital
După episodul de pe frontul de est, rucăreanul Gheorghe Vorovenci a trecut şi pe frontul de vest, luptând până în Cehoslovacia, în munţii Tatra, de data aceasta împotriva Germaniei naziste. Era la bateria de aruncătoare 120 mm, o subunitate a Regimentului 30 Dorobanţi din Câmpulung Muscel. La 12 septembrie 1944, România semnează Armistiţiul cu Naţiunile Unite, asumându-şi obligaţia de a contribui cu 38 de divizii la efortul de luptă antihitlerist. La 25 octombrie, sunt eliberate ultimele localităţi româneşti: Carei şi Satu-Mare. România participă la eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, mobilizând pentru aceasta circa 567.000 de soldaţi. Cele mai grele lupte s-au dat la asediul Budapestei şi în munţii Tatra, ele fiind soldate cu mari pierderi de vieţi omeneşti. Cele 260 de zile de participare la războiul antihitlerist se încheie la 12 mai 1945, lăsând loc întăririi influenţei sovietice în România. „În Ungaria şi Cehoslovacia am participat la cele mai grele lupte dintre toate. Eram sergent de infanterie. Vă daţi seama ce însemna asta! A fost infernal… Am fost şi rănit uşor, dar nu am stat decât două săptămâni în spitalul de campanie de la Băile Herculane, după care am fost trimis din nou pe front şi aşa se face că am luptat până la finalul războiului”.
“Făceam cam 40 de km. pe zi“
Gheorghe Vorovenci se numără printre soldaţii români infanterişti care au fost nevoiţi să se întoarcă pe jos în marş tocmai din munţii Tatra din Cehoslovacia până la Bucureşti, acolo unde au defilat, trecând totodată pe sub Arcul de triumf din Capitală. De la începutul lunii iunie şi până la 23 august 1945 argeşeanul nostru a parcurs pe jos nu mai puţin de 1.500 de kilometri. „Făceam cam 40 de kilometri pe zi, iar noaptea ne odihneam prin diferite localităţi. Am defilat cu armata română în foarte multe oraşe atât din ţară cât şi din străinătate, chiar şi în Praga, capitala Cehoslovaciei. Lumea ne primea cu aplauze şi flori. Era ca o adevărată recunoştinţă pentru tot ceea ce făcusem în acest război crunt”.
Este cetăţean de onoare al comunei Rucăr
Deşi a luptat pe frontul de est doar până la Prut, rucăreanul Gheorghe Vorovenci a luptat pe tot timpul războiului din Vest, excepţie făcând doar o perioadă de două săptămâni atât cât a stat internat într-un spital de campanie de la Băile Herculane. Aşadar, argeşeanul nostru a luat parte la încleştări armate deosebit de grele timp de circa 250 de zile numai în războiul din Vest, în timp ce la războiul din Răsărit a luptat numai vreo două luni. În total Gheorghe Vorovenci a luptat efectiv aproape 300 de zile. „Pe parcursul întregii campanii din Vest, trupele ruseşti au preferat să sprijine unităţile române din spate, ocupându-se mai degrabă de asigurarea obiectivelor deja cucerite şi de încurajarea soldaţilor români de a nu se retrage în nicio împrejurare. Sprijinul de artilerie oferit era minim, iar tancurile ruseşti angajau blindate germane doar dacă acestea din urmă contraatacau străpungând liniile române. O altă preocupare constantă era împuşcarea prizonierilor germani, românii refuzând frecvent să execute prizonierii. Pierderile româneşti au fost imense în aceste condiţii şi numai epuizarea şi moralul scăzut al nemţilor au facilitat succesele obţinute. Iată deci din ce condiţii extreme am scăpat cu viaţă!”, a conchis veteranul de la Rucăr. Gheorghe Vorovenci a fost medaliat cu „Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial” şi pentru merite deosebite a primit diploma şi titlul de “Cetăţean de onoare” al comunei Rucăr atât în anul 1999, cât şi în anul 2009. (M.I)
0 Comentarii