Contabila Universității Pitești blochează activitatea Trezoreriei și câte o oră, atunci când se prezintă cu taxele studenților la ghișeul Administrației Județene a Finanțelor Publice Argeș. Asta nu pentru că doamna în cauză ar avea vreo vină anume, ci pentru că, atât instituțiile care fac plata în numerar, cât și persoanele fizice care solicită restituiri de sume, au la dispoziție un singur ghișeu. Iar acesta paralizează complet, atunci când funcționarele, și așa super aglomerate, se apucă să numere, bancnotă cu bancnotă, teancurile de bani, așa cum este cazul de mai sus. Pentru că toată lumea se întreabă nelămurită de ce în zilele noastre se mai numără banii la mână, trebuie să vă spunem ce am aflat și noi stând la o asemenea coadă fără sfârșit, practic. Iar motivul este unul hilar: funcționarele AJFPA nu sunt dotate cu aparat de numărare și identificare a falsurilor așa că o fac, precum pe vremuri casierii cu mânecuțe negre până la cot. Evident că aflând așa ceva, cetățenii nu pot decât să le dorească ceva „de bine” celor de la Direcția Generală a Finanțelor Publice Ploiești, acolo unde, de câțiva ani, se află șefii cei mari peste finanțele noastre. (ELECTRO-CUTARE)




0 Comentarii