Caz înfiorător în Mehedinți, acolo unde un profesor și un paznic al DGASPC au abuzat sexual ani la rând cel puțin 7 minori. Cei doi bărbați au fost arestați după ce i-au violat în apartamentele acestora. Indivizii îi convingeau să întrețină relații sexuale cu aceștia în schimbul unor sume de bani. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-au produs ororile.
Un instructor pentru educație al Centrului Școlar pentru Educaţie Incluzivă „Constantin Pufan” și un paznic al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului au fost reținuți și apoi arestați preventiv pentru 30 de zile, după ce timp de 3 ani ar fi abuzat sexual cel puțin 7 copii. Cei doi bărbați cu vârstele de 53, respectiv 56 de ani, îi ademeneau pe minori cu sume modice de bani, în apartamentele lor unde s-ar fi întâmplat toate ororile. Cel care i-a dat de gol a fost chiar unul dintre tinerii abuzați. Cinci dintre copii erau instituționalizați în centrele sociale, iar alți doi erau școlarizați al Centrului Școlar pentru Educaţie Incluzivă „Constantin Pufan”.
Citește și: Dan Diaconescu, trimis în judecată pentru act sexual cu un minor. Riscă până la 10 ani de închisoare
„Din cercetari reiese că din 2021 pâp în 2024 cei doi inculpați au constrâns, profitând de situația vulnerabilă, și au determinat un număr de 7 copii minori să întrețină relații sexuale. Din cei 7 copii, un număr de 5 erau pe perioada agresiunii sexuale institutionalizați în cadrul DGASPC Mehedinți iar un număr de 2 sunt elevi în cadrul unei școli cu nevoie speciale de pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin „, a afirmat Gheorghe Ciocan, purtător de cuvânt Parchetul Mehedinți.
Urmează acum să fie audiate mai multe persoane pentru a stabili dacă erau și alți angajați care știau de abuzurile sexuale puse la cale de cei doi.
0 Comentarii