Web Analytics

articol scris marți, 14 mai 2024

Preotul paroh Ilie Geangavelea a murit într-un accident produs în Costești de un tânăr de 18 ani

Un alt accident mortal s-a petrecut astăzi în Argeș, acolo unde un tânăr de 18 ani din Ungheni, aflat la volan, fără permis, a acroșat un autoturism cu remorcă, condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani din Costești. Acesta din urmă a intrat într-un cap de pod iar pasagerul său, de 44 de ani, rămas încarcerat între fiarele mașinii, a decedat imediat după extragere. Bărbatul care, din păcate, și-a pierdut viața, era preot, parohul bisericii din cartierul Zorile al orașului Costești, Ilie Geangavelea. Și cel care conducea, preluat de SMURD și transportat la București în stare gravă, era tot preot, paroh al bisericii din cartierul Telești, tot din Costești. Este vorba despre părintele Sandu Mocanu.

Citește și Update. Bărbatul de sub malul de pământ „nu are funcții vitale”

"Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești s-a stabilit că, un tânăr de 18 ani, din Ungheni, care conducea un autoturism, pe DJ 703B, din direcția Costești către Lunca Corbului, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a acroșat un autoturism cu remorcă, condus, în aceeași direcție, de un bărbat de 46 de ani, din Costești.

În urma impactului, primul autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar cel de-al doilea a lovit un cap de pod.

Urmare a accidentului, un bărbat de 44 de ani, din Costești, pasager în cel de-al doilea autoturism, a rămas încarcerat, iar după extragerea din vehicul, a fost declarat decedat.
De asemenea, din accident a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului de 46 de ani, care a fost preluat de un elicopter SMURD și vătămarea tânărului de 18 ani.

Conducătorul auto de 46 de ani și tânărul de 18 ani au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Totodată, din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că tânărul de 18 ani nu posedă permis de conducere.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs." transmite IPJ Argeș.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incendiu în Ilfov. Degajări mari de fum după ce două case au luat foc în Chiajna

Duminică, 8 noiembrie 2026, un incendiu s-a produs la 2 case cu regim de  înălțime P+1, pe strada Grigore Eremia, […] Citește!

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!

Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta

Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!

Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist a murit după ce a alunecat pe gheață. A fost căutat toată noaptea

Un turist și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a […] Citește!

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete