Scandal la o şcoală din Bucureşti, acolo unde elevii au experimentat jocurile de noroc în sala de clasă, în cadrul Săptămânii Altfel. Revoltat de situaţie un părinte a sesizat Inspectoratul Şcolar, potrivit Antena 3 CNN.
Citește și: Dosarul Electrocentrale Rovinari. Patru persoane trimise în judecată de DNA
Pe lângă excursii şi ateliere educative, elevii de clasa a şasea, ai unei şcoli private din Bucureşti, au fost iniţiaţi şi în lumea jocurilor de noroc. Deşi probabil profesorilor li s-a părut distractivă această activitate, unii părinţi nu sunt de aceeaşi părere. Totul a ieşit la iveală după ce tatăl unui elev a dezvăluit că fiecare elev a achitat o taxă de înscriere de 150 de lei, iar premii au primit doar cei care au ghicit numerele extrase la jocurile de noroc jucate în sala de clasă.
În condiţiile în care legea interzice participarea minorilor la astfel de jocuri, iar activitatea nici nu are vreun rol educativ, părintele a sesizat Inspectoratul Şcolar, iar autorităţile vor demara verificări. Conducerea şcolii recunoaşte că a organizat această activitate pe care au numit-o ”un joc inocent de societate”.
0 Comentarii