Web Analytics
scris vineri, 12.04.2024

DGA. Prins în flagrant! Promitea vize de Canada și Australia

Joi, 11 aprilie, ofițeri de poliție judiciară ai DGA – Serviciul Județean Anticorupție Arad au prins în flagrant un bărbat, în vârstă de 53 de ani, din municipiul Arad, în timp ce săvârșea infracțiunea de trafic de influență.

DGA. Prins în flagrant! Promitea vize de Canada și Australia

Citește și: Polițiștii argeșeni au salvat o barză rănită

Potrivit unui comunicat al DGA Arad, respectivul bărbat, persoană fără calitate specială, a pretins și primit de la un denunțător suma de 1.000 de euro, reprezentând o fracție din suma totală de 10.000 euro (două permise de conducere și două pașapoarte cu viză), în schimbul obținerii unei vize de ședere în Canada și a unui permis de conducere emis de autoritățile croate.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada decembrie 2023 – aprilie 2024, inculpatul a solicitat în mod repetat sume de bani de la două persoane, astfel încât una dintre acestea să beneficieze de permis de conducere pentru alte categorii de autovehicule decât cele pentru care deja poseda permis, fără a mai susține examenul teoretic și practic.

De asemenea, inculpatul a pretins că ar avea influență în vederea obținerii pentru cele două persoane a unor pașapoarte românești valabile cu vize de Canada și Australia.

În această cauză cercetările continuă.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...