Direcția Regională de Drumuri și Poduri București (DRDP) a început lucrări de reparații și consolidare a podului de pe DN 73 de la Mărăcineni, la km 3 + 243 m, după ce recent au început lucrări similare și la podul de pe DN 65B de la Bradu, în zona de traversare a DJ 659. Investiția are drept scop creșterea siguranței traficului rutier.
Citește și: Echipa PSD din Consiliul Local Piteşti a ajuns la 13 consilieri. Şi notarul Ionel Didea a intrat în partid
Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, a fost joi, 4 aprilie, pe șantier împreună cu primarul comunei Mărăcineni, Nicolae Liviu Dascălu, și cu directorul general adjunct DRDP București, Eduard Dima.
”Ministrul social-democrat al Transporturilor, Sorin Grindeanu, este foarte implicat pentru a dezvolta infrastructura rutieră națională, inclusiv în Argeș, așa cum și noi la Consiliul Județean investim pentru modernizarea drumurilor care străbat județul. Acest pod de la Mărăcineni este vital pentru desfășurarea în condiții optime a traficului pe unul dintre cele mai importante drumuri naționale din țară, Pitești – Câmpulung – Brașov.
Investiția de aici se alătură celor deja făcute sau în curs de implementare pe DN 73, începând cu reabilitarea căii de rulare și până la noul pod de la Dâmbovicioara. În curând încep și lucrările de reabilitare pe tronsonul dintre Câmpulung și Fundata. De asemenea, domnul ministru Grindeanu ne-a anunțat că ne va susține și în construirea sensului giratoriu, astfel că traficul din Mărăcineni se va desfășura în condiții tot mai bune și în siguranță Împreună construim Argeșul de mâine!”, a declarat Ion Mînzînă, potrivit unui comunicat al PSD Argeș.
”Îi mulțumesc domnului președinte Ion Mînzînă pentru că s-a implicat în realizarea acestei investiții foarte importante. DN 73 este unul dintre cele mai aglomerate drumuri naționale din țară și era nevoie de această reabilitare pentru că avem un tranzit deosebit, atât rutier, pietonal, cât și cu bicicletele”, a spus Nicolae Dascălu.
”Continuăm lucrările de punere în siguranță a unor poduri din județul Argeș. În cazul de față executăm lucrări de amenajare a albiei în amonte și în aval, pe ambele sensuri. Consolidăm zidurile de sprijin. Practic, punem podul în siguranță pentru toate tipurile de trecere: și pietonală, și auto!”, a declarat Eduard Dima, director adjunct DRDP București.
0 Comentarii