Semnal editorial. „Lacrima templului”, de Ioan Vintilă Fintiş

Poeții „Arpechimului”

„Arpechim” a avut, la un moment dat, peste 7.000 de salariați. Astăzi, „Arpechim” e o ruină. Curios lucru, ca o fabrică de benzină și de mase plastice să dea faliment! Doar dacă onor conducerile nu s-au vândut, pe bani grei, unor interese străine.
Era imposibil ca printre cei 7.000 de salariați să nu se afle și poeți. Cunoscându-se între ei la cenaclul oficial, „Liviu Rebreanu”, poeții răspunzători de periculoase instalații ce puteau exploda nu puteau să nu pună la cale un cenaclu propriu, „Metamorfoze”, pe lângă uriașa sală culturală a Sindicatului („Unirea”, după 1990, C.P.P., înainte).
Printre cenacliști, numai unul și unul, de parcă i-a ales Dumnezeu: Virgil Diaconu, Aurel Sibiceanu, Ioan Vintilă Fintiș, Nicolae Eremia și Nicolae Badi. Unii ingineri, alții la munca de jos. Dar nu ce lucra fiecare conta, ci poezia.

Ca absolvent al Facultății de Tehnologia Prelucrării Țițeiului și Petrochimie, Ioan Vintilă Fintiș, neprinzând loc la rafinăriile de pe Valea Prahovei, ajunge la Pitești. Se împrietenește instant cu poeții enumerați mai sus. Discuțiile din cenaclu continuau acasă la unul sau altul, până în zori. Ce e poezia? Cum scriem?
Interesant, fiecare și-a găsit calea proprie. Aurel Sibiceanu a virat-o spre misticism (cum era acuzat de informatorii Securității), Virgil Diaconu a mers pe o exacerbare a subiectivismului, Ioan Vintilă Fintiș a mers pe linia străveche, a poeziei orfice, Nicolae Eremia a căutat să depășească poezia de notație, în timp ce Nicolae Badi, din altă generație, a mers pe versuri declamative, care țineau la lectura cu voce tare (și o avea tunătoare), dar mai cu greu ajungea la metaforele dorite (cine știe când îl mai pomenim; ținem minte, de la Badi, versurile: „Amintirile-/ Poteci rănite de tălpi”).

Am făcut acest preambul pentru a arăta că „Arpechimul” (C.P.P.) a dat mari poeți, la nivel național, spre deosebire de „Automobile Dacia”, ce trebuie să se mulțumească doar cu Ion Toma Ionescu.
Recent, Ioan Vintilă Fintiș a publicat volumul de versuri „Lacrima templului”. Criticul literar piteștean Nicolae Oprea arată că: „desolidarizându-se de majoritatea congenerilor, se înscrie pe orbita poeților de tip orfic, fascinați de realitatea primordială, de temeiuri originare. Pe urmele orficilor, poetul contemporan crede în metempsihoză ca act purificator și percepe Timpul ca principiu necreat, dar ordonator aflat la obârșia tuturor lucrurilor”.
Nicolae Badi s-a dus prematur, în 1996. Ca și Nicolae Eremia, în 2008. În schimb, Virgil Diaconu, Aurel Sibiceanu și Ioan Vintilă Fintiș, nefiind influențați nici de textualism, nici de postmodernism, scriu așa cum cred de cuviință. Originalitatea lor e evidentă, fiind considerați prntre cei mai valoroși poeți de azi. „Arpechimul” merge mai departe, ca poezie…

Citește și Argeș. Exponatul lunii martie la Muzeul Județean: Stârcul roșu

Citește și Fundaţia Culturală „Ilfoveanu & Badea” deschide expoziţia maestrului Ion Iancuţ, în perioada 6 martie – 30 aprilie