Istoria a oferit slujitorilor și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române privilegiul de a afla multe lucruri despre tezaurul liturgic și muzical al Ortodoxiei românești, despre cei care au ilustrat cântarea bisericească și imnurile psaltice, marii protopsalți și imnografi, dar și iubitorii acestor valori nepieritoare. Fiecare dintre noi a aflat lucruri inedite despre cei care s-au ostenit îndelung în domeniile amintite. Toți slujitorii Bisericii, indiferent pe ce treaptă s-ar fi aflat ei, rămân fideli acestor valori.
Unii s-au evidențiat în mod distinct în domeniul imnologiei sau al melurgilor ca persoane consacrate, preocupate în mod deosebit de astfel de stări. Unii dintre slujitorii Bisericii au strălucit în mod cu totul aparte, remarcându-se ca modele și îndrumători pentru cei din vremea lor, dar și pentru generațiile viitoare. Cuvinte elogioase și de recunoștință rostite pentru marii protopsalți, compozitori, imnografi, iubitorii scrierilor liturgice și aghiografice, se cuvine să mai amintim câteva chipuri rămase într-o galerie de aur a Bisericii și spiritualității românești.
Episcopul Ghenadie Țeposu a păstorit la Argeș 13 ani
Episcopul Ghenadie Țeposu, de origine buzoian, provenit dintr-o familie preoțească, călugărit la Schitul Nifon, a slujit câțiva ani la Biserica Udricani, pe atunci metoc al Mănăstirii ”Sfântul Ioan” din Focșani, la Mănăstirea Mărgineni, la Biserica ”Sfântul Ioan cel Mare” și la Biserica ”Sfântul Ilie”-Gorgani. A fost superior al bisericii românești din Leipzig și apoi paroh la Biserica ”Sfântul Gheorghe”-Nou din București. A suplinit scaunul episcopal de la Buzău, iar apoi, pentru vrednicia păstoririi sale, a fost numit episcop la Roman. În acel timp, după demisia Episcopului Neofit Scriban, Ghenadie Țeposu a fost numit episcop la Argeș, printr-un decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din data de 31 mai 1855, fără să se mai statornicească la Roman. A păstorit la Argeș 13 ani, în vremuri destul de dificile.
A locuit apoi ca episcop în retragere în casele Mănăstirii Antim, pe atunci metoc al Episcopiei Argeșului. A fost pentru o vreme arhiereu-vicar la Episcopia Buzăului, cu titulatura Râmniceanul, apoi vicar al Mitropoliei Ungrovlahiei. Au rămas de la el mai multe lucrări de muzică, în mod deosebit Podobiile celor opt glasuri, pe care le-a publicat în anul 1875, și apoi o lucrare de liturgică cu subtitlul Explicația serviciului divin, tipărită în anul 1877.
A fost înmormântat la Mănăstirea Cernica, în ziua de 30 noiembrie 1877, la o vârstă care putea să-i mai ofere încă multe împliniri. Din mărturisirile contemporanilor, a rămas ca un exemplu de slujire și cântare bisericească, fiind considerat în epocă un strălucit slujitor, cu serioase preocupări liturgice, într-o perioadă în care despre această latură a teologiei se scria mai puțin.
Citește și Semnal editorial. „Bisericile cireşelor amare‘‘, de Cristian Meleşteu
Gherasim Timuș a fost ales arhiereu cu titlul Piteșteanul
Un alt chip minunat de ierarh pe care îl evocăm este episcopul Gherasim Timuș. Acesta s-a născut la Iași, unde a urmat cursurile Seminarului ”Veniamin Costachi” de la Socola, pe care l-a absolvit în 1871. După ce a fost pentru puțin timp căsătorit, apoi hirotonit diacon, a rămas văduv și s-a călugărit la Mănăstirea Cernica în vremea Mitropolitului Primat Nifon Rusăilă. A fost arhidiacon la Catedrala Mitropolitană din București, timp în care a urmat cursuri de doctorat la Facultatea de Teologie din Cernăuți, devenind profesor la Facultatea de Teologie din București. La 13 decembrie 1886 a fost ales arhiereu cu titlul Piteșteanul, o vreme locțiitor de episcop la Argeș, apoi episcop titular, înscăunat la 26 martie 1894.
S-a implicat în mod deosebit în renovarea și refacerea mănăstirilor Turnu și Stânișoara, având, totodată, și preocupări cărturărești.
A publicat multe studii în reviste de specialitate, remarcându-se îndeosebi prin strădania depusă la apariția Dicționarului aghiografic, care a cuprins viețile sfinților pe scurt, publicat în anul 1898. În lucrările aghiografice ulterioare, s-a făcut adeseori amintire despre scrierea importantă a Episcopului Gherasim Timuș dedicată vieții și petrecerii sfinților. Acești doi episcopi care au păstorit la Argeș, într-o perioadă apropiată, au avut preocupări comune legate de frumoasa slujire și de numeroase lucrări și publicații, dar și de cântarea bisericească îngrijită, ca expresie a credinței și a reverberației iubirii de Dumnezeu. Ei au rămas în amintirea colectivă ca reprezentanți de seamă ai vieții monastice, cu deosebită valoare eclesială.
Sursa: www.ziarullumina.ro
Citește și Ziua Internaţională a Poeziei la Conacul Goleştilor
Citește și Peste 250 de elevi din Topoloveni au văzut gratis filmul „Warboy” la Casa de Cultură
0 Comentarii