Web Analytics

articol scris miercuri, 13 martie 2024

Pastila de frumos. „Pompe funebre” pe Valea Bratiei

Așa a fost să fie, a nu fi indiferent la lucrurile pe lângă care treci în viață, mai ales atunci când la originea unora ai fost implicat, într-un fel sau altul. Simpla „vedere” de la „suprafața minții”, după cum obișnuia un coleg să se scuze atunci când lua decizii nefondate, se transformă în pură și adâncă analiză. Sub auspiciile unor asemenea considerente am pornit, duminică, 3 martie a.c., împreună cu colegul, ing. Gh. Voica (fermier pomicol), pe Valea Bratiei. Parcă o ironie a soartei, nu se putea mai sugestiv să facă o sinteză a vieții numeroaselor dealuri de pe Valea Bratiei, intrând pe la Bășești, Bălilești, Poienița, Vlădești, Aninoasa, să găsești, pe frontispiciul unui depozit de fructe, punctul terminus al rodului care ar fi urmat să coboare și să îl umple, împlinindu-se truda, să descoperi scris cu majuscule „Pompe funebre”.

Este, de fapt, realitatea, aproape de neimaginat, pe care am constatat-o în vizita pornită cu un obiectiv precis, o livadă din tarlaua Bahna, com. Vlădești. Cu prilejul unui studiu pe probleme pomicole intreprins în anul 2007, livada de meri respectivă, luată ca obiectiv în analiză, înființată de C.A.P., nu suferise rigorile Legii 18/’91, nefiind retrocedată. Primăria ne-a pus la dispoziție un tabel cu foștii proprietari ai celor 32,5 ha. Au fost înregistrați 57 proprietari cu suprafețe de 0,03 ha, iar în trei situații peste 1 ha, majoritatea între 0,3-0,6 ha. Care este situația după 16 ani: livada există în integralitate, e a nimănui, niciun proprietar nu și-a revendicat terenul. Pomi, fără nicio îngrijire, au devenit adevărați copaci, coroanele îndesite, multe ramuri uscate, îngălbenite de invadarea lichenilor. O mică turmă de oi își făcea veacul pe terenul înțelenit de decenii, cu un sol, de altfel, fertil, de luncă. Am dorit să constat urmările Legii 18/91, de retrocedare. De repulverizare a exploatațiilor, de fapt, dezastrul agriculturii! Mă gândesc care ar fi fost soarta celor 32 ha livadă dacă erau divizate în 3 ferme a câte 10 ha și atribuite (ca arendă în prima etapă) unor specialiști disponibilizați din fostele unități agricole desființate. Soluție pe care am propus-o la nivel național pentru trecerea agriculturii socialiste la exploatarea privată, încă din 1991.

Citește și Pastila de frumos. Mici detalii – semnificative

Traseul l-am continuat prin Aninoasa și apoi, câteva zeci de km, pe dealurile dintre Berevoești și Câmpulung Muscel. Imagine de coșmar. Sute, mii de hectare, cât cuprinde perspectiva, o adevărată pădure de foste „pometuri” în seama nimănui. Cândva, stropeau, măcar. Tăieri, îngrășăminte, lucrarea solului, nici pomeneală, de ani și ani. Este o imagine tristă a întregii zone de dealuri subcarpatice pornind de la Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău. Sute de mii de locuitori ai acestor locuri, mulți tineri, își duc veacul pe dealurile roditoare ale Italiei, Spaniei, Franței, întrerupând, pentru totdeauna, șirul generațiilor țăranului român! Ca unul ce a reușit ceva în domeniu în timpuri potrivnice din alte puncte de vedere, respectiv plantarea a 62.000 ha în sistem intensiv și superintensiv, în „cincinalul” meu, de coordonare a pomiculturii, la nivel național, afirm că se poate redresa starea și mai ales că trebuie cu necesitate. Până la pornirea, sperăm, a unei acțiuni la nivel general, ar fi de dorit ca Argeșul să-și recapete blazonul de prim județ pomicol al țării. Nu 57.000 ha la cât se ajunsese într-o perioadă, cu unele amplasamente necorespunzătoare, pe pante cu terenuri nestabile, poate în jurul a 20.000 ha, cât mai figurează în scripte. Argeșul o poate face, mai ales că beneficiază, unicat, de două instituții de specialitate, Institutul de Cercetări Pomicole Mărăcineni și Societatea Națională a Pomiculorilor, care îi pot asigura expertiza calificată pentru reușita unei pomiculturi moderne, implicit și a unor depozite de păstrat fructe ca să-și îndeplinească misiunea.
Să dea Dumnezeu ca, după alegerile anului, cârmuitorii să aibă voința să o realizeze, între altele și Valea Bratiei să devină un „colț de rai”, așa cum harnicii locuitori ai locului o merită!
Dr. ing. Ilarie Isac

Citește și Pastila de frumos. Mici detalii – semnificative (II)

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mendy, cel care a răpus-o pe Dinamo: „Merităm aceste puncte, am muncit mult”

La rândul său, atacantul senegalez Mamadou Mendy, autorul golului care a adus victoria piteștenilor după o gafă a lui Nikita […] Citește!

Dani Coman, mesaj pentru suporteri: „Vrem liniște!”

După ce FC Argeş a învins pe Dinamo, în etapa a 15-a din SuperLiga, președintele grupării piteștene a intrat în […] Citește!

Robert Sierra, după ce a marcat în poarta lui Dinamo: „A fost greu, ne-am încurajat tot timpul”

Mijlocașul spaniol Robert Sierra, autorul primului gol în meciul dintre FC Argeș și Dinamo, este extrem de încântat de victorie, […] Citește!

Dani Coman a răbufnit după victoria cu Dinamo: ”Să se termine cu răutatea asta!”

FC Argeș a învins Dinamo și a pus capăt unei perioade negre. Dani Coman a recunoscut că victoria a fost […] Citește!

Cum a comentat Nuno Campos eşecul cu FC Argeș: „Pierdem împreună, câștigăm împreună. Rezultatul este nedrept!”

Nuno Campos este un antrenor dezamăgit după ce echipa sa, Dinamo București, a pierdut în deplasare, la FC Argeș, cu […] Citește!

Bogdan Andone, după FC Argeș – Dinamo 2-1: „Dumnezeu ne-a răsplătit cu golul din finalul jocului”

Fără victorie în campionat de aproape trei luni, FC Argeș a dat lovitura în partida cu Dinamo. Bogdan Andone (51 […] Citește!

Escapade de weekend și ritualuri care merg cu tine

Spre deosebire de o vacanță lungă, o escapadă de weekend nu lasă loc pentru acomodare, acele câteva zile trec înainte […] Citește!

FC Argeș – Dinamo 2-1

Etapa a 15-a din SuperLiga a programat astăzi, la Mioveni, partida dintre FC Argeș și Dinamo , care s-a terminat […] Citește!

Soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă de la etaj. A fost salvată de echipele de intervenție

Momente tensionate vineri, 6 noiembrie, în Arad, unde soția unui fotbalist de la UTA Arad a amenințat că se aruncă […] Citește!

Ogăriţă împuşcată în cap şi puiul ei, adoptaţi în Austria. Juliei i se va face reconstrucţie facială

Julia și Romeo au fost salvați în situație de urgență la un apel telefonic din partea unor iubitoare de animale […] Citește!

Golul lui Nicușor Bancu, nominalizat de UEFA la cea mai frumoasă reușită a etapei din Conference League

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, în etapa a treia din Conference League, iar golul marcat de Nicușor […] Citește!

Vremea se încălzește în România la mijlocul lunii noiembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Vremea va începe să se încălzească treptat în România, după o perioadă cu temperaturi scăzute. Potrivit prognozei publicate de meteorologi […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete