Sute de poliţişti locali vor protesta, marţi şi miercuri, de la ora 11,00, în faţa sediului Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, legat de acordarea unor sporuri pentru munca în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale, informează Blocul Naţional Sindical.
Citește și: A fost arestat tânărul argeșean care a târât un polițist cu mașina
„Blocul Naţional Sindical informează că, în perioada 12 – 13 martie, începând cu ora 11,00, Federaţia Naţională a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală România (FNSUPLR), afiliată la BNS, va organiza un miting de protest în faţa Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei”, informează un comunicat al BNS transmis luni AGERPRES.
Principalele revendicări sunt respectarea în totalitate a prevederilor legii referitoare la încadrarea activităţii în zilele de repaus săptămânal şi sărbători legale şi acordarea normei de hrană în mod obligatoriu. Sindicaliştii mai cer introducerea în sesiune legislativă a „mult trâmbiţatului” proiect POCA (Programul Operaţional Capacitate Administrativă) elaborat de MDLPA şi a statutului poliţistului local.
0 Comentarii