Cu prilejul acțiunii de a invita potențialii realizatori ai standurilor la „Expoziția de flori, aranjamente florale, plante de apartament și dendrologice” a celei de a 47-a ediții a Simfoniei Lalelelor am întâmpinat o situație cu totul deosebită, aparent minoră, dar cu multiple implicații, majore, negative, în domeniul spațiilor verzi, inclusiv al pădurilor. Dorind participarea în standuri a unor rarități, cum sunt „lalelele de Cazane” și „lalelele pestrițe de Botoșani”, am primit răspuns că nu se poate da curs invitației noastre, fiind „interzisă prin lege” scoaterea acestora din pământ!
Apelând la logica lucrurilor am ajuns la un exemplu din viață; dacă acum câteva mii de ani ar fi existat o asemenea „lege de protecție”, laleaua din Pamir, o mică floricică roșie, ar fi urmat să putrezească locului secole, fără ca noi astăzi să ne bucurăm de mii de varietăți cultivate pe toate meridianele lumii. Pentru vandali, da. O lege omenească, însă, nu poate „îngropa” o creație dumnezeiască. Poate să o protejeze, nu însă să o împiedice a fi văzută și admirată de cât mai multă lume, de a se dezvolta, de a bucura și alte locuri cu calitățile și frumusețile ei. Sau să o interzică de a fi ameliorată! În corespondența cu primarul unei comune din Botoșani în care se află câteva hectare cu Laleaua pestriță, i-am transmis că, după opinia mea, o culpă ar trebui să fie, dimpotrivă, pentru aceia care le văd și le gestionează, ani și ani, înflorind și putrezind! Că în loc să le păzească, să-și doarmă somnul de veci, mai rațional ar fi ca, printr-o hotărâre de Consiliu Local (anunțându-i și pe „legiștii”de la Agenția de Protecția Mediului), să hotărască plantarea, în toate grădinile locuitorilor din comună, a unui număr stabilit de bulbi, care, la lumină, săpate, udate, vor da cu siguranță flori cu o valoare ornamentală îmbunătățită. Și ar putea, după o acțiune bine concertată, în 4-5 ani, să organizeze un Festival al Lalelei pestrițe, cu vizitarea gospodăriilor și a rezervației, după modelul Hoghilag-Sibiu, unde se desfășoară, într-o situație similară, Festivalul Tuberozelor, ajuns la a 6-a ediție.
Citește și Pastila de frumos. Mici detalii – semnificative
Și tot documentându-mă în legătură cu legea respectivă, mai ales că rezervația de lalele din Botoșani se află la marginea unei păduri, Stuhoasa, arie protejată, am găsit o prezentare, apropo de Trivalea noastră, deosebit de expresivă, pe care o redau mot à mot: „Pădurea este lăsată să se autoregenereze. Moare, renaște și crește în ritmul său, nimeni nu se implică în acest proces al naturii. Stuhoasa (61 ha) este un organism viu care trăiește lângă oameni, dar fără intervenția lor. Aici frunzele cad, crengile moarte la fel, formează un strat fertil din care se hrănesc ceilalți arbori, alte plante și vietăți. Arborii bătrâni mor singuri, iar alții tineri le iau locul într-un cerc al vieții netulburate. Pădurea a fost păzită, spun unii săteni, mai bine de superstiții decât de lege. Miroase numai a pădure și a bureți, se calcă pe un covor moale de frunze moarte, humus și ciuperci care se afundă efectiv sub picioare.
Pâlcuri întregi de ferigă maschează intrări secrete în poienițe pitorești, iar lumina soarelui pătrunde doar în fascicole prin coronamentul arborilor. Zbârciogi, pălăria șarpelui, dar și alte specii de ciuperci sunt la ele acasă, răsărind, în ciorchini, pe trunchiurile căzute ale arborilor”. Noi, vis-à-vis de Trivale, înțeleg că s-a finalizat o acțiune de stopare a unor inițiative de dezvoltare, ce cale urmăm?? Legi și legi de protecție, utile uneori, dar adesea neînțelese, interpretate după micile noastre interese politice, de frustrare și de multe ori de meschinărie! Să reflectăm fiecare!
Dr. ing. Ilarie Isac
N.B. Un exemplu de curaj: cercetătorul Vânătoru de la Buzău a luat „Floarea de colț” protejată a viețui pe stânci încă din 1931, a ameliorat-o în laborator și este pe cale de a o răspândi în întreaga țară!
Citește și Pastila de frumos. Mici detalii – semnificative (II)
0 Comentarii