În cei șase ani de MEDICINĂ am locuit în același cămin studențesc din Drumul Taberei, peste drum de Restaurantul „Orizont”. Într-o curte mare erau trei blocuri amărâte, cu parter și câte două etaje, ce aparținuseră unei unități militare. Un bloc era destinat fetelor, iar celelalte două – băieților, cu toții sosiți din provincie, niște silitori fără niciun fel de mofturi, ce reușiseră după un dificil examen de admitere, cu o concurență între 7 și 10 inși pe un loc, pe an. Singura îmbunătățire adusă spre binele viitorilor doctori ai nației era faptul că în dormitoarele destinate pe vremuri soldaților, în loc de 40 de paturi suprapuse, noi ne lăfăiam doar în 20. Era ca la balamuc.
În curtea căminului era un teren viran pe care se încingeau partide aprige de fotbal, cu inevitabile înjurături și faulturi, pe timp frumos, ploaie sau ninsoare. Toți aveam bursă și mâncam de trei ori pe zi folosind bonurile de la cartela pe care mulți și-o vindeau și apăreau spre orele de închidere cu speranța că vor primi „moca” un ceai, o ciorbă și felii de pâine neagră la discreție. Seara le ungeau cu muștar.
Nu mai țin minte data din martie 1965 când era doliu național și urma să fie îngropat Gheorghe Gheorghiu-Dej. Eram pe la ora 11 dimineața printre cei care, pe o zăpadă cam de 5 centimetri, jucam aprig 7 contra 7, iar în curte răsunau ca pe un stadion urlete și trimiteri la originile fiecăruia, de se auzeau până la stradă, fără să ținem cont că țara era în doliu. Am dispărut cu toții în câteva clipe când și-a făcut apariția administratorul căminului, care ne-a amenințat cu exmatricularea. Am scăpat doar cu teama că se va ține de cuvânt, dar n-a făcut-o.
Pe acest teren am fost remarcat de antrenorul echipei de fotbal Medicina București, ce activa în campionatul universitar al capitalei. I se spusese că în cămin stă un boboc din anul I, de fel din Pitești, orașul lui Dobrin. M-a ofertat, am fost legitimat, dar n-am jucat decât un an, până am avut singura restanță din studenție, la celebrul profesor Viorel Ranga. Am fost singurul băiat medicinist din acel cămin care cumpăra de la chioșcul de ziare din apropiere nu doar „Sportul Popular”, ci și „Luceafărul”, „Contemporanul” și „România Literară”. După șase decenii, parcă totul s-ar fi petrecut ieri.
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Căpuşa şi ceasul rău
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Medic în România tranziţiei nesfârşite
0 Comentarii