Marți, 13 februarie, la prânz, FC Argeș a învins-o pe CS Mioveni, pe stadionul acesteia din urmă, într-un meci amical, penultimul din această perioadă, de până la începerea meciurilor oficiale.
Citește și: Vasile Stan a împlinit 79 de ani! FC Argeş nu şi-a uitat portarul de legendă
Alb-violeții au învins cu 1-0, golul alb-violeților fiind înscris de Patrick Dulcea, în minutul 34. Potrivit site-ului oficial argesfc.ro, după pauză, Mioveniul și-a trecut în cont două ocazii de a marca, însă Blănaru și Massaro nu au prins cadrul porții din poziții ideale. Alb-violeții au avut șansa de a închide partida, însă Buhăcianu și Rusu, singuri cu portarul, au șutat pe lângă poartă. Galben-verzii puteau restabili egalitatea prin Trașcu, însă șutul acestuia de la aproximativ 30 metri a zguduit transversala.
La CS Mioveni au jucat: Croitoru – Ignat, Garutti, Burnea – Trașcu, Toma, Cărăruș, Șerbănică – Massaro, Blănaru, Gutea. După pauză au mai intrat Bădescu, A. Șerban, Văsălie, Bolohan, Stan, Costea, Dică și Panait.
FC Argeș i-a avut la start pe: Straton – Tofan, Orozco, Tudose, Borța – Rădescu, Nortey – Mitoi, Petrescu, Dulcea – Angelov. După pauză au mai intrat Micle, Boboc, Rusu, Adelin Mircea, Stoica, Haită și Buhăcianu.
După cinci meciuri de verificare, FC Argeș a înregistrat patru victorii (cu Muscelul Câmpulung, Flacăra Horezu, Concordia Chiajna și CS Mioveni) și o remiză (cu Metaloglobus București).
Ultimul amical al alb-violeților este programat sâmbătă, 17 februarie, la ora 12.00, în capitală, cu CSA Steaua.
(sursa foto: argesfc.ro)
0 Comentarii