Web Analytics
scris miercuri, 24.01.2024

Arhiepiscopul bagă viteză în cler la început de an printr-o circulară. Calinic cere preoţilor să facă mici coruri parohiale în biserici şi să cânte împreună cu credincioşii

Cu prilejul slujirii sau a vizitelor efectuate în cuprinsul parohiilor din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, ÎPS Calinic a observat că în unele lăcașuri cântarea bisericească în comun (sau omofonă) nu se prea obișnuiește. Ca atare, săptămâna trecută, chiriarhul a semnat o circulară/directivă prin care cheamă la unitatea, grație muzicii, dintre laici și clerici, prin participarea activă a credincioșilor la slujbele săvârșite de preoți în biserici.

Arhiepiscopul bagă viteză în cler la început de an printr-o circulară. Calinic cere preoţilor să facă mici coruri parohiale în biserici şi să cânte împreună cu credincioşii

Cântarea în comun sau omofonă poate suplini lipsa cântăreților bisericești

„Cântarea în comun sau omofonă a credincioșilor în cadrul parohiilor s-a dovedit una dintre metodele cele mai bune pentru participarea activă a acestora la sfintele slujbe, având o putere deosebită de comunicare a adevărurilor de credință. Prin realizarea acestei active și vii participări, se obține și sprijinirea și înfăptuirea acțiunii pastorale și misionare a preotului”, se arată în circulară.

„Cântarea în comun este un foarte bun mijloc prin care se poate stăvili acțiunea prozeletismului sectar din rândul credincioșilor, dovedindu-se a fi unul din cele mai rodnice mijloace de întărire a evlaviei și a legăturilor credincioșilor cu Biserica în fața atacurilor celor ce vor să facă prozeliți în rândul ortodocșilor (…)
În lumina celor prezentate mai sus îndemnăm fiecare preot paroh și coslujitor, precum și cântăreții, psalții, paracliserii ori persoanele care suplinesc prezența cântărețului bisericesc, din cuprinsul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, să practice și să impulsioneze cântarea în comun sau omofonă în cadrul parohiilor”
, se arată în circulară.

Slujitorii bisericești sunt sfătuiți să îi învețe pe enoriași imnurile, colindelele sau celelalte piese din bogatul repertoriu al bisericii ortodoxe. Totodată, ÎPS Calinic vede aici și o oportunitate „de a suplini lipsa unui cântăreț bisericesc, care se dovedește uneori a fi anevoie de identificat din pricina mai multor motive obiective”. De asemenea, pentru asigurarea pe viitor a cântăreților bisericești, arhiepiscopul ce le cere slujitorilor Sfântului Altar să promoveze în rândul tinerilor înscrierea la Seminariile Teologice Ortodoxe din Municipiile Curtea de Argeș și Câmpulung Muscel. De asemenea, îi îndeamnă pe clerici să își școlească viitorii cântăreți și psalți bisericești, precum și să înființeze mici coruri parohiale, unde credincioșii de diferite vârste să cânte laolaltă.

Citește și Elena Lasconi, după ce a aflat că fiica sa are relații cu alte femei. „Două zile am bolit. Pur și simplu nu am avut putere să mă ridic în picioare”

Citește și DIICOT începe audierile în cazul excursiei horror în Polonia a elevilor de la Liceul Ştefăneşti

Distribuie!

4 Comentarii

  1. Calinic trăieste intro altă lume. Care popi…preoți? Vin doar sambata la biserica daca sunt pomeni capețele. Protejatul lui la Deagu de Sus -Recea-Arges nu mai vine deloc. S.a privatizat omul Gabi dar primeste salariul ca un profesor de elită. Trimite pe finul lui ca sa faca si el ceva banuti

    Răspuns
  2. Un indemn foarte bun! Să îi dea Dumnezeu sănătate!

    Răspuns
  3. Ce titlu nepotrivit pentru un articol, „baga viteză”! Nu vad ce a făcut rău episcopul. Cine nu trece pe la biserică, poate sa lase biserica în pace! Dacă eram islamici nu mai scriați așa! Ortodoxia încasează orice insultă

    Răspuns
  4. Îl așteptăm și pe IPS CALINIC la Crăcăoani Neamț în locurile natale sa cante în cor, împreună cu credincioșii.

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită