Zoia Konovalova, redactor-șef la compania de televiziune de stat Kuban, din Rusia, a fost găsită moartă într-o locuință privată din orașul Krasnodar, pe 5 ianuarie, scrie Kommersant.
Citeşte şi: Pericol în Argeş: după coliziune, o maşină a rupt o ţeavă de gaze!
Potrivit digi24.ro, Uniunea Jurnaliștilor din Kuban a raportat, pe Telegram, că femeia a fost otrăvită. Conform informațiilor Kommersant, jurnalista de 48 de ani și soțul ei, de 52 de ani, au fost găsiți morţi în locuinţa respectivă. Cadavrele nu prezentau semne de violențe.
Zoia Konovalova se mutase din Moscova în Krasnodar în 2003, acolo unde a fost corespondent. Ulterior, a lucrat ca redactor și prezentatoare. A condus redacția de știri a unui post de radio local și divizia de informații de la postul Kuban24.
Înainte de a muri, ea a condus redacția online a companiei de știri, radio și televiziune de stat din Kuban. Conform companiei la care a lucrat, jurnalista avea doi copii – o fată și un băiat, ambii de 15 ani.
0 Comentarii