Filarmonica Pitești organizează joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, la Centrul Multifuncțional, concertul vocal-simfonic extraordinar „Bucuria Crăciunului acasă”. Alături de orchestra simfonică a instituției și dirijorul Tiberiu Dragoș Oprea vor urca pe scenă mezzosoprana Andra Bivol-Costea și Corul de cameră Ars Nova, dirijor, Radu Titi.
Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind 50 de lei sau 40 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente. Concertul de Crăciun are scop umanitar, banii donați în urnă joi seara vor fi dăruiți copiilor și adulților cu spectru autism din Pitești.
Citește și: Cutremur în România, noaptea trecută. Ce magnitudine a avut
În program: Alexandru Paşcanu – „După datini, colindăm”, Potpuriu colinde (orch. S. Deaconescu), T. Bredicanu – „Iată vin colindători”, Costescu, Chirescu – „Bună dimineața la Moş Ajun”, N. Lungu – „Mărire-ntru cele-nalte”, V. Teodorian – „Legănelul lui lisus”, F. Hubic – „Floricica”, E. Monția – „Sus la poarta raiului, D. G. Kiriac – „Dacă magii au plecat”, T. Brediceanu – „Patru dansuri româneşti, G. Sviridov – Troyka şi Waltz din suita „Snowstorm”, A. Lara – „Granada”, P. I. Ceaikovski – Dans din „Fata de zăpadă”, F. Loewe – „I Could Have Dance”, E. Korngold – „Straussiana”, Ph. Rameau – „Les Sauvages din Les Indes galantes”, A. Adam – „Cântec de Crăciun” (Noel) și L. Anderson – „A Christmas Festival”.
0 Comentarii