Web Analytics
scris luni, 18.12.2023

O nouă perioadă va fi recunoscută ca vechime la pensie, de anul viitor

Începând cu anul viitor, o nouă perioadă va fi recunoscută la pensie. Asta înseamnă mai mult timp ca stagiu de cotizare, deci un timp mai scurt până la ieșirea la pensie. Legea a fost recent publicată în Monitorul Oficial.

O nouă perioadă va fi recunoscută ca vechime la pensie, de anul viitor

Citește și: Se deschide circulația pe încă 32 km din Drumul Expres Craiova-Pitești


Începând din septembrie 2024, studiile de masterat vor fi luate în considerare pentru a obține pensia de stat. În acest moment sunt luate în considerare doar studiile de licență și doctorat în stabilirea stagiului de cotizare pentru pensie.
După cum se precizează în art. 14 din textul noului act normativ, ”sunt considerate perioade asimilate acele perioade în care asiguratul: – a urmat cursurile de zi sau, după caz, cu frecvență ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective ori a unui ciclu de studii universitare, de formare inițială, cu condiția absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz; – a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat; – a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizații de asigurări sociale, acordate potrivit legii; – a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă și boli profesionale; – a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani, respectiv 7 ani”, precizează art. 14.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită