Sâmbătă, 16 decembrie, în etapa a 11-a a Campionatului de volei feminin – Divizia A1, FC Argeş a câştigat, în deplasare, meciul cu CS Ştiinţa Bacău.
După un meci destul de echilibrat, elevele lui Paul Bogdan s-au impus cu 3-0 (pe seturi, 17-25, 15-25, 23-25) în faţa ultimei clasate („lanterna roşie”), înregistrând astfel a doua victorie consecutivă.
Citeşte şi: Acum 51 de ani Gicu Dobrin îmbrăca tricolul Galacticilor de la Real Madrid
Cu două victorii, nouă înfrângeri (setaveraj 7-28) şi cu şase puncte acumulate, FC Argeş Volei se află pe locul 11 (penultimul) al clasamentului Diviziei A1.
Despre meciul de la Bacău, iată ce scrie ziarul local desteptarea.ro:
„Un duel între codașele campionatului, cu precizarea că, în urmă cu o etapă, Argeșul câștigase primele sale trei puncte: 3-1 cu CSM Constanța. Separate de un singur loc și numai trei puncte, cele două formații erau (și sunt), despărțite, în fapt, de un adevărat hău. Iar lucrul acesta s-a văzut clar la confruntarea directă.
Nu neapărat pe tabelă, acolo unde s-a aprins scorul de 0-3 (17-25, 15-25, 23-25). Alte lucruri arată prăpastia care se cască între ultimele două clasate. FC Argeș are lot. Bun, rău- mai degrabă bun- dar îl are. Piteștencele au venit la Bacău cu 14 voleibaliste. Și toate au jucat. Știința, în schimb, are un efectiv incomplet. Însăilat, pentru că nimeni din club nu a avut competența (poate că nici interesul), de a respecta și de a continua munca de ani de zile a lui Florin Grapă„.
(sursa foto: FC Arges Volei Facebook)
0 Comentarii