În ziua de 3 Decembrie 1991 a încetat din viaţă filosoful român Petre Ţuţea. A fost deţinut politic între anii 1948–1953 şi 1956–1964 (scrieri: „Omul – Tratat de antropologie creştină”, “Între Dumnezeu şi neamul meu”, “Bătrâneţea şi alte scrieri filosofice”); ( n. 06.10.1902 la Boteni, Muscel, jud Arges).
Petre Țuțea (n. 6 octombrie 1902, Boteni, Muscel, România – d. 3 decembrie 1991, București, România) a fost un economist, eseist, filosof, jurist, politician și publicist român, militant naționalist, membru al Mișcării Legionare, inițial marxist (Emil Cioran despre Țuțea: „Un marxist entuziast și mistic” și apoi victimă a regimului comunist din România.
După absolvirea Școlii primare din Boteni (1913), Țuțea urmează între anii 1913 – 1917 cursurile gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel. În 1917, în timpul războiului, școlile funcționau cu intermitență, profesorii erau mobilizați astfel că trei ani (1917 – 1920) Petre Țuțea și-i petrece la Boteni, în casa părintească. În 1920, la sugestia consăteanului și colegului său, viitorul etnograf Ion Chelcea, se înscrie în clasa a V-a a liceului „Gh. Barițiu” din Cluj unde, în 1923, promovând ultimele două clase ale cursului superior (a VII-a și a VIII-a, pe atunci) într-un singur an, absolvă liceul, își susține examenul de bacalaureat, iar în toamna lui 1923 se înscrie la Facultatea de Drept a Universității din Cluj, unde obține licența și doctoratul în drept cu calificativul Magna cum laude, cu o lucrare privind contenciosul administrativ. (1929). În această perioadă Petre Țuțea se alătură Partidului Comunist din România (PCdR) apoi, Mișcării Legionare.
Citește și:
- Sondaj de opinie INSCOP Research: Ziua națională și mândria de a fi român
- Judecătoarea Dana Gîrbovan, lecție de istorie de Ziua Națională: „Adevărul este condiția primordială a libertății unui neam și a libertății fiecărui individ”
- „Visul” regizat de Cătălin Saizescu se vede pe 13 decembrie și în Pitești
Petre Țuțea a fost foarte atras de jurnalistică, deși nu a putut niciodată să scrie atât cât ar fi vrut. Încă din timpul doctoratului își începe activitatea jurnalistică devenind colaborator al ziarului tineretului național țărănesc alături de Bazil Gruia.[9] Inițial, pe când începuse să se afirme în calitate de jurnalist, Petre Țuțea a fost de stânga. O vreme a colaborat la revista „Stânga”, împreună cu Petre Pandrea. A colaborat la diverse publicații, în special la Cuvântul, ziar condus de Nae Ionescu, unde a publicat articole de economie politică. În aceeași perioada septembrie 1940-ianuarie 1941), publică în ziarul „Cuvântul” o serie de articole, precum Stil economic legionar, Negociatorul legionar, ce vor atârna greu în viitoarele sale dosare de anchetă. După 1964, publică sporadic, sub pseudonimul Petre Boteanu, deoarece îi era interzis să semneze sub nume propriu, în revista „Familia”: fragmente din Teatru seminar, Mircea Eliade — profil filozofic, Aristotel și arta, și în „Viața Românească” – O întâlnire cu Brâncuși. Numeroasele descinderi la locuința sa modestă au dus la confiscarea a numeroase manuscrise, studii și materiale, printre care o copie a proiectului „Prometeu”. Unele manuscrise s-au pierdut în mod iremediabil. Către sfârșitul vieții, Petre Țuțea a început să lucreze la o „Antropologie creștină” concepută schematic în șase capitole:
- Problemele sau Cartea întrebărilor;
- Sistemele sau Cartea întregurilor logice, autonom-matematice, paralele cu întregurile ontice;
- Stilurile sau Cartea unităților cultural-istorice și a modalităților estetice ale artelor, sau Omul estetic;
- Științele, sau Disciplinele spiritului omenesc;
- Dogmele sau situarea spiritului în imperiul certitudinii;
Petre Țuțea a fost supranumit „Socrate al României” datorită preocupărilor filosofice și a rolului educativ pe care l-a asumat prin exemplul personal în orice circumstanțe, chiar și în închisoare. Din cauza interdicției de a publica, ca și a persecuțiilor înainte de 1989, nu a apucat să-și vadă numele pe coperta unei cărți în timpul vieții. Ulterior însă, scrierile și interviurile sale au început să fie difuzate prin toate mediile. După decembrie 1989, cunoaște o popularitate fulminantă. Primește în garsoniera sa zeci de ziariști, iar în lumea culturală începe să se vorbească despre un nou curent: țuțismul. Deși cărțile i-au fost publicate abia după trecerea în neființă, talentul lui nu a fost acela de scriitor, ci de orator. Astfel, Țuțea a rămas celebru cu o culegere de vorbe memorabile.
0 Comentarii