Președintele CJ și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, a fost prezent, joi, 16 noiembrie, la ședința anuală a Asociației Comunelor din România, filiala Argeș, condusă de primarul Ion Dumitru.
„Eu sunt un om al cifrelor și le-am transmis primarilor argeșeni că cifrele arată că în ultimii doi ani de guvernare Ciucă – Marcel Ciolacu au însemnat cei mai mulți bani pentru județul Argeș! Avem în față două luni de austeritate! Am înțeles că la nivel guvernamental vor face eforturi pentru a veni cu mici corecții la final de an pentru cei care traversează mai greu această perioadă.
Dar haideți să ne uităm ce este în urma noastră: 2023 înseamnă închiderea majorității proiectelor europene. Județul Argeș este pe primul loc în regiunea Sud-Muntenia la proiecte europene! Și efortul acesta l-am făcut toți, împreună. Județul Argeș înseamnă locul 4 pe Anghel Saligny, la sume alocate.
Am fost foarte mulțumit, ca om care a fost la negociere, și știți cu toții că au fost criterii clar stabilite, că județul Argeș a fost pe locul 4 la proiecte obținute! Pentru prima dată în istorie! Și efortul a fost din nou comun! Vreau să îi mulțumesc și secretarului de stat de la ministerul Dezvoltării, Vlad-Ștefan Niculae, pentru că a fost sprijin pentru toți primarii care l-au căutat. Suntem pe locul 3 în țară la fonduri primite pe Anghel Saligny! Efortul este al nostru al tuturor, și al nostru al CJ Argeș, și al primarilor, și al parlamentarilor de Argeș”, a transmis Ion Mînzînă.
M.S.
Citește și Ion Mînzînă: „România beneficiază de cel mai înalt nivel de securitate din istorie”
0 Comentarii