Vineri seara, 17 noiembrie, s-au strâns fonduri pentru copiii cu autism, la Casa de Cultură „Adriana Trandafir” din Bascov. Spectacolul caritabil „De la suflet la suflet” a fost organizat de Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeș, pentru susținerea orelor de terapie gratuită, necesare copiilor și tinerilor cu nevoi speciale din centrele „Autism Smile” și „Sfântul Mihail” Piteşti. Evenimentul a fost prezentat de jurnalista Dana Popescu de la Antena 3 Pitești.
„A fost un spectacol organizat pentru copiii cu autism și pentru durerile părinților care se chinuie să fie aproape de ei, și pentru cadrele didactice. Tot respectul pentru doamna profesoară Voicescu, pentru doamna președintă a Asociației Părinților Copiilor cu Autism, doamna Badea. Cu ce am putut am fost alături de dumnealor, de organizatori și chiar s-ar merita să fie cât mai dese aceste spectacole pentru copiii care au nevoie”, ne-a spus deputatul Aurel Bălășoiu, care a donat o sumă de bani împreună cu fiul său, Victor Bălășoiu, primarul comunei Rociu.
Din partea Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului a fost prezent părintele Andrei Diaconescu, consilier social, filantropic și de misiune, care a transmis bincuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul și a dăruit cărți și iconițe celor prezenți. Pe scenă au urcat: Steliana Sima, Ilie Dură, Lorena Potârcă, soliștii, dansatorii și orchestra Ansamblului „Doina Bascovului”, instrumentiști ai orchestrei „Doina Argeșului”, grupul vocal „Rapsozii Bascovului” și George Mărgineanu. Spectatorii au avut parte însă și de un îndrăgit moment al copiilor cu autism din Argeș. Potrivit procesului verbal, prezentat de Casa de Cultură Bascov pe Facebook, s-a strâns suma de 10.458 lei.
Citește și Clădirea Primăriei Pitești, iluminată în albastru. Marș de conștientizare a autismului
Citește și ”Ignatul la Golești” – sărbătoare tradițională cu scop caritabil
0 Comentarii