Web Analytics

articol scris joi, 16 noiembrie 2023

Semnal editorial. „Lia Mora”, de Dumitru Ungureanu

Nu degeaba se spune că și cărțile au destinul lor. Bucuros că un foarte bun roman pe care l-a scris (iar scriitorul simte asta), și anume „Lia Mora”, îi apare la Editura „Nemira” fără să i se ceară vreun ban pentru tipărire, Dumitru Ungureanu, scriitor găeșteano-piteștean, s-a trezit că tirajul tras de „Nemira” este de doar… 20 de exemplare. Se întâmpla în 2001, când editura își dădea duhul. A primit tirajul, cartea nu a intrat în librării și în biblioteci (nici exemplarele de depozit legal).
Cu cărțile în geantă, Dumitru Ungureanu s-a înființat pe terasa Uniunii Scriitorilor din România, nimerindu-se la masă cu Nicolae Breban și Fănuș Neagu. După îndelungi discuții și bârfe literare, Dumitru Ungureanu îndrăznește să spună: „Mi-a apăut la NEMIRA o carte”. „Dacă stă singură în picioare? Înseamnă că este o carte importantă!”, a zis Breban. Încurajat, autorul a pus o carte pe masă. Stătea în picioare. „Să-mi dai una, i-a cerut Fănuș Neagu, înseamnă că merită, știe Breban ce știe”.

Restul cărților a ajuns la câțiva prieteni și critici literari. Nu a avut exemplare pentru a face o lansare. Cartea era faimoasă, dar necitită! Cristina Ionică scria în „Observatorul cultural” din 2001: „Lia Mora este un roman cu mult sex și multă violență (…) Dar este un roman cu sex și violență scris după ultimul rețetar contemporan, o lectură plăcută pentru cititorii, dacă ne putem exprima așa, de o variată gamă de vârste. Iar consumatorii de muzică bună vor găsi selecția operată de personajele cărții mai mult decât satisfăcătoare”.
Iată că, după 22 de ani, celebrul roman al lui Dumitru Ungureanu, „Lia Mora”, celebru fără a fi citit, cunoaște o nouă ediție, la Editura „Ratio et Revelatio” din Oradea.
Cartea va fi lansată la Centrul Cultural Pitești, la 12 decembrie. Cine iubește… viața așa cum e și scrisul frumos va fi prezent!

Citește și Elevii de la „Dinu Lipatti” au pictat un perete din curtea Spitalului de Pediatrie Pitești

Citește și Cum se putea pierde timpul, cu graţie, acum 50 de ani

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Lovitură uriașă dată de DIICOT: rețeaua care „vindea” ani de vechime pentru pensii, destructurată după percheziții în opt județe

O amplă anchetă a procurorilor DIICOT a scos la iveală o schemă care ar fi funcționat ani la rând și […] Citește!

Un bărbat de 45 de ani a murit după ce a aflat că fiica sa a fost implicată într-un accident rutier

Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Galați a murit după ce a suferit un infarct în timp […] Citește!

Românii vor avea acces online la dosarul medical și își vor putea face programări prin noua platformă CNAS

Începând din această toamnă, românii vor putea accesa online dosarul medical și își vor face programări la consultații direct prin […] Citește!

Sistemele ANCPI, paralizate de un atac cibernetic. Mii de tranzacții imobiliare, afectate

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost ținta unui atac cibernetic care a blocat sistemele informatice ale […] Citește!

Alertă în Argeș! Hidrologii au emis Cod galben de inundații. Râurile pot ieși din matcă după ploile anunțate

Viituri și creșteri rapide ale debitelor sunt așteptate în următoarele 24 de ore, după ce Institutul Național de Hidrologie și […] Citește!

Atac cibernetic fără precedent la ANCPI: sistemele de cadastru au căzut, iar aplicația e-Terra rămâne indisponibilă

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) se confruntă cu una dintre cele mai grave probleme informatice din istoria […] Citește!

Eurostat: Aproape jumătate dintre tinerii români nu au competențe digitale de bază

România continuă să rămână în coada clasamentului european în ceea ce privește pregătirea digitală a tinerilor. Cele mai recente date […] Citește!

De şapte ori Făgăraş Fest! Mai aproape de natură, de oameni şi de viaţă

Făgăraș Fest și-a consumat cea de-a șaptea ediție, tot la poale de munte, tot în Sibiu, pe Valea Moașei, în […] Citește!

Pitești: Abandonarea deșeurilor provenite din construcții și demolări se sancționează

Cum scăpăm de acest tip de deșeuri? În urma unei solicitări, Salubritate 2000 S.A. colectează și transportă deșeurile provenite din […] Citește!

Argeș: 518 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 86.000 de lei

Acțiuni desfășurate de polițiștii din Argeș pentru asigurarea ordinii publice! În ultimele 24 de ore, polițiștii din Argeș au continuat […] Citește!

Academicianul Ioan-Aurel Pop, mesaj ferm în emisiunea lui Florentin Țuca: „Cenzura și delictul de opinie nu au loc într-o democrație”

Academicianul Ioan-Aurel Pop, istoric, profesor universitar și fost președinte al Academiei Române, a fost invitat într-o ediție specială a emisiunii […] Citește!

Dr. Tiberiu Irimia: „Vreau să știe toată lumea cine este Piteștiul și de unde pleacă”

Și dr. Tiberiu Irimia, președintele Comisiei de urbanism din Consiliul Local Pitești, a anunțat miercuri, 15 iulie, pe pagina sa […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!