Noi informații în cazul accidentului din Ștefănești, în urma căruia un tânăr a fost rănit. Reamintim că, joi seara, o mașină s-a răsturnat pe strada Sticlelor, subiect relatat AICI. Înainte de accident, polițiștii din Ștefănești au vrut să-l oprească pe șoferul mașinii, însă acesta nu a respectat semnalul lor, și-a continuat deplasarea, iar agenții l-au urmărit cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
„Pentru a-și asigura scăparea, pe strada Sticlelor, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, într-o curbă la dreapta, a lovit parapetul metalic de protecție al drumului și s-a răsturnat pe un teren, în afara părții carosabile”, a transmis poliția.
Șoferul avea permisul suspendat
Un tânăr de 20 de ani, pasager în mașina răsturnată, a fost rănit în zona capului și transportat la spital. Polițiștii l-au imobilizat pe șofer, un tânăr de 19 ani, din Pitești, și l-au condus la sediu. Rezultatele au fost negative la testarea cu aparatul etilotest și Drugtest, dar s-a constatat faptul că piteșteanul are dreptul de a conduce suspendat.
Citește și O femeie a murit după ce s-a aruncat de la etajul trei al Maternității. Renunțase la nou-născut
În cauză va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs și luarea măsurilor legale.
0 Comentarii