Un tânăr din Cluj-Napoca a fost prins cu droguri la examenul auto. Când i-a înmânat actul de identitate polițistului, el i-a dat din greșeală și pungulița cu praf alb.
Citește și: Turist francez, căutat de salvamontiști după ce a dispărut în munți
Un tânăr de 20 de ani susținea proba de condus a examenului pentru obținerea permisului categoria C. După ce a urcat în camion, polițistul examinator i-a cerut acestuia buletinul. În acel moment, tânărul băiatul i-a dat din greșeală, pe lângă actul de identitate, și o punguliță cu praf alb. Examinatorul a chemat colegii de la Rutieră, pentru că și-a dat seama că ceva nu este în regulă. După ce au ajuns la fața locului, agenții l-au testat cu aparatul drugtest, iar rezultatele au ieșit pozitive. I s-a întocmit dosar penal și va ajunge mâna celor de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate (BCCO).
0 Comentarii