Web Analytics
scris marți, 31.10.2023

Arhiepiscopul Tomisului a sfințit noile cruci ale unei biserici de pe o macara

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, s-a urcat într-o nacelă pentru a sfinţi crucile de pe turla unei biserici din Agigea.

Arhiepiscopul Tomisului a sfințit noile cruci ale unei biserici de pe o macara

Citește și: Black Friday 2023. Când încep marile reduceri în România și magazinele participante


Pe Facebook au apărut, luni, imagini cu ÎPS Teodosie, urcat într-o nacelă, care sfinţeste o cruce de pe turla unei biserici, scrie News.ro.Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Mircea Cristian Pricop, a declarat, luni seară, că Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a oficiat, duminică, slujba sfinţirii lucrărilor de înfrumuseţare a bisericii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din localitatea Agigea.
„În cadrul acestei slujbe este necesar actul sfinţirii celor trei cruci noi ale turlelor bisericii. Întrucât crucile au fost amplasate pe turle anticipat, fără a fi sfinţite, existau două variante. Prima variantă – erau coborâte crucile de pe turle, fapt care ar fi implicat un efort suplimentar şi substanţial, atât din partea comunităţii, cât şi a constructorului. Cea de-a doua variantă – cu ajutorul şi în prezenţa unui specialist de la protecţia muncii, cu toate măsurile de siguranţă luate, ierarhul să urce cu un elevator spre a sfinţi crucile deja fixate pe acoperişul turlelor. Înaltpreasfinţitul a optat, din motive corecte, pentru a doua variantă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită