Web Analytics
scris joi, 25.02.2016

Meşteşuguri uitate – caligrafia şi legătoria de carte

Expoziția din holul Bibliotecii Județene Argeș, aflată la cea de-a doua ediție, este datorată preocupării constante și delicate a Lucreției Picui și a Gabrielei Tomescu pentru registrul tradiției rafinate, capabile încă să alimenteze, cu trimiteri, nuanțe, sugestii valoroase, tiparele, în continuă prefacere, ale prezentului.
Coordonatoare ale cursului săptămânal, demarat anul trecut la Bibliotecă, Lucreția Picui și Gabriela Tomescu expun, până la sfârșitul lunii, în vitrine și pe panouri, lucrările învățăceilor sârguincioși, truse artizanale, albume relevante pentru istoria scrierii de mână, elementul central reprezentându-l anluminura – pictura de manuscris medieval – care impresionează și astăzi prin caracterul ei semeț-aristocrat.
La vernisajul de luni, 15 februarie, au fost prezenți elevi de la Școala Gimnazială din Hîrsești, de la Școala „Mihai Eminescu” din Pitești, de asemenea cei integrați în programele de susținere, derulate de Organizația „Salvați Copiii!” și de Centrul Educațional „Creștem împreună”, care îi are în grijă pe cei mici, cu părinți plecați să lucreze în străinătate.
Vernisajul – care a reiterat importanța scrierii de mână, în contextul folosirii excesive a computerului și în relație cu dezvoltarea inteligenței emoționale a copilului – a fost urmat de demonstrații la măsuță, cu toate cele necesare la îndemână, ale abilităților dobândite la curs. A reușit să capteze atenția Petre Ghilencea, bunicul uneia dintre fetițele dornice să învețe să scrie fără cusur. Petre Ghilencea, el însuși cursant fidel, a dăruit celor de față câte o poezie, caligrafiată după tipicul cancelariilor domnești.
Denisa Popescu

Meşteşuguri uitate – caligrafia şi legătoria de carte

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...