Patru cetățeni români au murit în accidentul din Italia. Ei aveau rezidența în Germania, conform unor surse. Aceștia formau o familie, părinții și doi copii.
Citește și: Update. Percheziţii la casa primarului Ion Georgescu din Mioveni!
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, miercuri seară, că patru cetăţeni români se află între victimele accidentului din Italia. Echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Trieste s-a deplasat la unitatea medicală unde au fost transportate trupurile neînsufleţite şi menţine legătura cu familiile victimelor pentru a acorda sprijin. „Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Roma şi Consulatul General al României la Trieste s-au autosesizat, în regim de urgenţă, în urma informaţiilor din presă referitoare la accidentul produs la data de 3 octombrie a.c., în localitatea Mestre, Republica Italiană, în urma căruia mai multe persoane şi-au pierdut viaţa şi altele au fost rănite, şi au solicitat autorităţilor locale, în regim de urgenţă, informaţii suplimentare cu privire la cetăţenia, identitatea şi starea de sănătate a persoanelor afectate. O echipă consulară mobilă din cadrul Consulatul General al României la Trieste s-a deplasat la faţa locului, în regim de urgenţă, pentru a obţine mai multe informaţii cu privire la identitatea tuturor persoanelor afectate”, a transmis, miercuri seară, MAE, într-un comunicat de presă.
Citește și: Finul lui Gabriel Oprea, reținut de DNA
Cel puţin 21 de persoane au murit şi alte aproximativ 20 au fost rănite marţi seară în accidentul produs la Mestre, lângă Veneţia. Un autobuz care transporta turişti, printre care ucraineni, francezi şi germani, a căzut de pe un pod şi a luat foc, potrivit autorităţilor acestui oraş din nord-estul Italiei. Procurorii merg pe varianta faptului că șoferului i s-a făcut rău și asta pentru că nu a existat nici o urmă de frânare după ce autocarul a rupt balustrada și încă nu căzuse de pe pasaj.
0 Comentarii