Preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv sâmbătă pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant de procurorii DNA cu o mită de peste un milion de lei, potrivit HotNews.
Decizia a fost luată de Tribunalul Vaslui și nu este definitivă. De altfel, Daniel Atasiei, avocatul lui Buzatu, a anunțat că va ataca decizia la Curtea de Apel Iași. „O să expunem argumentele în faţa instanţei la Iaşi”, a declarat avocatul.
Citește și: Apple a retras o aplicaţie creată de Andrew Tate
Potrivit Digi 24, Buzatu s-a justificat în fașa instanței că banii identificați de DNA ca mită sunt doar „banii familiei”.
Prefectul judeţului Vaslui, Daniel Onofrei, a anunțat că va emite la începutul săptămânii viitoare ordinul de suspendare a lui Dumitru Buzatu din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, dacă vor fi îndeplinite condiţiile.
Încă o persoană a fost reţinută sâmbătă în dosarul mitei luate de preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu. Potrivit DNA, este vorba despre un expert, acuzat şi el de luare de mită, dar şi de trafic de influenţă.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, susţine că deciziile luate de partid în ceea ce îl priveşte pe Dumitru Buzatu – reţinut de DNA pentru o mită de peste un milion de lei – şi pe membrii familiei acestuia care au legătură cu PSD nu au fost unele uşoare, dar, „până la urmă, noul PSD a decis să meargă înainte într-o formulă perfect curată şi corectă”.
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat sâmbătă, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că Buzatu a fost exclus din PSD, iar fiul acestuia, Tudor Buzatu, a demisionat din funcţia de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. De asemenea, fosta soție lui Dumitru Buzatu, senatoarea PSD Gabriela Creţu, a fost suspendată din partid.
0 Comentarii