Web Analytics

articol scris miercuri, 20 ianuarie 2016

Pendiuc, pe holul tribunalului: „Sunt unii oameni pe care i-am ajutat şi care m-au trădat”

# Reportaj la ultimul termen din Dosarul Autobuzelor # Ca într-o piesă de teatru absurd, inculpații au stat pe holurile Tribunalului București unii lângă alții fără să își vorbească, să se privească sau să se atingă

Dacă ajungi pentru prima dată la un termen – așa cum a fost joi, 14 ianuarie – din procesul deja celebrului Dosar al Autobuzelor de la Tribunalul București, primele imagini ce îți apar pe holul din fața sălii de judecată îți dau senzația fie că ai ajuns în plin McCarthyism în America anilor ‚50, fie că asiști la o reinterpretare a unei piese a absurdului de Eugene Ionesco sau Jean-Paul Sartre: toți inculpații – de la Tudor Pendiuc la Carmen Lis și de Valentin Vișoiu la Constantin Scarlat – la stau la câțiva pași unii de alții fără să își vorbească, să se privească sau să se atingă. Atitudinea asta, chiar dacă are în mod cert ceva kafkian în ea, e justificată de o decizie de anul trecut, prin care – cu două-trei excepții – inculpaților li s-a interzis să ia legătura între ei.

Tudor Pendiuc a trecut de la nervi la zâmbet într-o oră

E ora 10 și douăzeci de minute și primul care a ieșit din sala de judecată e primarul Tudor Pendiuc. E nervos. Atitudinea sa e de înțeles. A venit devreme, ca și celelalte persoane implicate în dosar – plus „armata” de aproape 15 avocați – a intrat în sală cu toată lumea – numai că a trebuit să iasă. Motivul? În sală e un proces privind traficul de droguri, iar martorii din acest dosar trebuie audiați fără alți… martori.
Așa că urmează o repriză de așteptare pe holul lung de vreo treizeci de metri unde sunt doar trei bănci și o masă din lemn.
Aproape fiecare inculpat stă de vorbă cu avocatul său. Sunt singurele tandemuri permise pe hol în procesul din Dosarul Autobuzelor. Cu două excepții. Primarul Pendiuc și fiica sa Emanuela – și ea parte în dosar – plus „cuplul” Aurelian Roman – Emilian Nechita. De altfel, ultimii doi stau de vorbă mai bine de trei sferturi de oră pe hol fără întrerupere și au un aer relaxat la prima vedere. De altfel, aproape toți cei din dosar par destul de degajați, în frunte cu omul de afaceri Gigi Văsîi, cel mai elegant și zâmbitor dintre toți, îmbrăcat într-un costum bleumarin impecabil. Valentin Vișoiu și Constantin Scarlat completează „podiumul” eleganților din Dosarul Autobuzelor.
După aproape o oră, zărim pe chipul primarului Pendiuc și un zâmbet fugar.

Avocatul Dan Panțoiu, responsabilul cu descrețitul frunților

Zâmbetul i-a fost produs de o replică a avocatului Dan Panțoiu. De altfel, maestrul Panțoiu pare responsabilul cu buna dispoziție pe durata așteptării și reușește după vreo zece minute să îi descrețească fruntea și lui Constantin Scarlat. E foarte interesant să urmărești tot acest peisaj uman din Dosarul Autobuzelor, cu zeci de chipuri, sute de schimbări de mimică într-un spațiu limitat și într-un interval de timp cu durată iritant de nedefinită.
În toată povestea asta, Emanuela Pendiuc pare a fi din alt film, în niciun caz unul cu șmecherii, corupție și abuzuri în serviciu, așa cum e Dosarul Autobuzelor. Am senzația – și poate că nu e doar un feeling de jurnalist – că a ajuns în dosarul ăsta dur fără voia ei. E afectată, nici nu ar avea cum să fie altfel. Din fericire, tatăl ei, ca și avocata Angela Ciurea – fosta adjunctă a DIICOT – o susțin.

Multe cuvinte despre trecut, niciun cuvânt despre viitor de la primarul Piteștiului

E obligatoriu să ai fie conversații, fie activități mărunte ca să treacă timpul și așteptarea mai repede. Lângă un geam, Carmen Lis – fosta șefă de cabinet a primarului – ronțăie dintr-o pungă de snacksuri și zâmbește, Gheorghe Văsîi mai ia o gură de cafea dintr-un termos, iar Valentin Vișoiu își face de lucru – atunci când nu vorbește cu avocatul – cu o sticlă de apă și cu telefonul.
La vreo zece metri mai încolo, primarul Pendiuc se sprijină cu spatele de peretele îmbrăcat pe sfert în lambriu. Stăm de vorbă mai mult. Nu vrea să spună nimic despre proces și e de înțeles. În schimb, vorbește mult despre trecut și despre ce va rămâne după el în Pitești când nu va mai fi primar. Are unele dezamăgiri legate de mai mulți oameni – pe care nu îi nominalizează: „Sunt unii oameni pe care i-am ajutat și care m-au dezamăgit, m-au trădat”. Nu spune nimic despre viitor. Nici nu ar avea cum. Cu Dosarul Autobuzelor pe cap, viitorul – inclusiv ca primar – e o sintagmă nedefinită și volatilă.
Una peste alta, dacă îl analizezi vizual și verbal pe primar, ai sentimentul că și-a pierdut un procent însemnat din aura de luptător de pe vremuri.

Mai mult pe holuri, decât în sala de judecată

Discuția ne e întreruptă de un val de agitație. Intrăm în sfârșit în sală. Însă din nou trebuie să ieșim, după doar zece minute, din cauza unei scurte ședințe a completului. Altă repriză de așteptare. Se stă practic mai mult pe holuri, decât în sala de judecată. „Și asta e nimic”, îmi spune primarul Pendiuc. „Data trecută am stat până la șapte seara”.
De data asta însă, așteptarea e de doar vreo douăzeci de minute. La revenirea în sală, primarul Pendiuc stă pe o bancă în partea stângă alături de fiica sa și de avocata Angela Ciurea. Pe banca din spate stau Valentin Vișoiu și avocatul său, iar pe ultimul rând, cu un aer stingher, fostul ofițer DNA Doru Petriea – și el inculpat în dosar.
Primarul Pendiuc a cerut ca Publitrans să devină din parte civilă în parte responsibilă civilmente, în timp ce Emanuela a solicitat să facă o declarație. Numai că – din nou! – judecătoarea decide să amâne procesul pentru 28 ianuarie și asta pentru că lipsește, din motive personale, avocatul Publitrans. Nimeni nu se opune, mai mult chiar, părțile și avocații din dosar par ușurați la auzul veștii că se amână procesul. O reacție de înțeles. În fond și amânarea asta e o prelungire a speranței și a libertății, fie ele și impregnate cu doze masive de stres inerent.

Municipalitatea piteşteană, prejudiciată cu peste 5 milioane de euro, conform procurorilor DNA

Conform DNA, încheierea, executarea şi prelungirea contractului de asociere în participaţiune între S.C. Publitrans 2000 S.A. şi societăţile private CNCD şi Girexim Universal  S.A, contract care ar fi fost facilitat de primarul Tudor Pendiuc, ar fi prejudiciat bugetul local al municipiului Piteşti cu peste 5 milioane de euro.
Procurorii DNA au arătat, în ordonanţele de reţinere, că societatea de transport public local din Piteşti, SC Publitrans 2000 SA, deţinută în totalitate de Consiliul Local Piteşti, trebuia să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, ce urmau să fie achiziţionate de Consiliul Local. „Primarul Tudor Pendiuc, folosindu-se de pretextul inexistenţei fondurilor publice necesare achiziţionării celor 80 de autobuze, a făcut demersuri pentru a fi încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între SC Publitrans 2000 SA şi societăţile CNCD SA şi Girexim Universal S.A.”, spun procurorii DNA, ceea ce a dus la prejudiciul amintit. Pendiuc este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu încheierea cu cele două firme, derularea şi prelungirea contractului de achiziţie publică de asociere în participaţiune, fapte comise în perioada 2007-2014, împreună cu Valentin Vişoiu, Constantin Scarlat şi Gheorghe Văsîi.
Denis Grigorescu

Distribuie!

0 Comentarii

O stradă din Pitești, luată la reparat

Primăria Pitești anunță că de joi, 12 noiembrie, se execută lucrări de reparații la carosabilul străzii Gheorghe Șincai, pe tronsonul […] Citește!

Comedie și emoție la „Davila”. Piteștiul este invitat la teatru

Sâmbătă, 21 și duminică, 22 noiembrie 2026, Piteștiul este invitat la două producții artistice pe scena Teatrului „Alexandru Davila”. În […] Citește!

Poliția Locală Pitești: Amenzi de 80.000 lei pentru ignorarea obligațiilor legale

Poliția Locală Pitești informează că, în urma verificărilor făcute în ultima perioadă, au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, însumând […] Citește!

SRI angajează. Ce criterii trebuie să îndeplinească viitorii angajatori

Serviciul Român de Informații (SRI) angajează personal pentru mai multe domenii de activitate; candidații trebuie să îndeplinească numeroase criterii, atât […] Citește!

Campania de presă „Transfăgărăşan-deschis 6 luni pe an!”. Sebastian Nedelcu: „Transfăgărăşanul trebuie privit ca o oportunitate de dezvoltare economică pentru următorii 20-30 de ani”

Turismul este o afacere. Dezvoltarea turismului în județul Argeș este, fără doar și poate, strâns legată de Transfăgărășan, cel mai […] Citește!

Argeș. Călare pe motociclu, și băut, și fără permis

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii din Albeștii de Argeș au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 26 de ani, […] Citește!

Poliţistul de la Câmpulung care a primit bani pentru facilitarea transferului unui agent a fost condamnat cu suspendare

Domiciliat în Argeș, dar activ o perioadă la Poliția Dâmbovița, acolo unde chiar în acest an fusese ales președinte de […] Citește!

Fratele șefului Camerei de Comerț, audiat într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de zeci de milioane de lei

Procurorii DIICOT și polițiștii au efectuat joi dimineață, 12 noiembrie, 46 de percheziții în București și în județele Constanța, Bacău, […] Citește!

Radar argeșean! Beleţi-Negreşti. Pregătirea unităţilor de învăţământ pentru iarnă

Vremea rece care deja se menține în apropierea iernii nu va constitui un impediment pentru desfășurarea activităților specifice în cadrul […] Citește!

Pompieri cu furtunul de apa

Incendiu într-o gospodărie din Valea Mare Pravăț din cauza unei țigări

În noaptea de miercuri, 11, spre joi, 12 noiembrie 2026, un incendiu a izbucnit într-o gospodărie din comuna Valea Mare […] Citește!

Deputat Tudor Ionescu: „Cine a aplaudat anularea alegerilor nu poate da lecţii de democraţie românilor!”

Vineri, 6 noiembrie, la reuniunea Curților Constituționale francofone, domnul Nicușor Dan a declarat că „nu mai suntem în situația în […] Citește!

Argeș. Tânăr prins cu 11 km/oră pe DN 73, în Dragoslavele. Plus alte nereguli

Miercuri, 11 noiembrie, polițiștii Biroului Rutieri Câmpulung au depistat în trafic un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete