Web Analytics

articol scris miercuri, 23 august 2023

Elevi de la Colegiul „Alexandru Odobescu”, pe podium la un maraton internaţional de robotică

„ În a doua zi au început meciurile la ora 9 dimineața și s-au terminat la ora 8 seara”

Echipa de robotică a Colegiului Național „Alexandru Odobescu” din Pitești a obținut locul al doilea la „Bucharest Twin Cup”, în perioada 11-13 august, un eveniment internațional cu un format similar competițiilor americane, organizat de foști membri ai echipelor de robotică și voluntari. În total, peste 300 de elevi de liceu s-au duelat prin alianțe, cu roboți care îndeplinesc sarcini, într- un adevărat maraton. Sunt doar câteva competiții off-season (în afara sezonului) de robotică, cum a fost și cea de la București, în SUA și în România. Dan Barbu, unul dintre mentorii echipei din Pitești, ne-a spus că România, la nivel mondial, prin performanțele pe care le are cu astfel de echipe de robotică, se clasează pe al doilea loc, după SUA.

Echipa „4D Robotics” a Colegiului „Alexandru Odobescu” a participat cu robotul „El Toro” alături de echipa „ByteForce” a Colegiului Național „Vasile Alecsandri” din Galați, căreia îi mulțumește pentru colaborare. Echipele și-au denumit alianța „4Bytes” și au fost recompensate cu două premii: „Finalist Alliance” și „Identity & Cohesion Award”.

„Toate echipele de robotică din România sunt extrem de dornice de confruntări. Tocmai acesta a fost sensul concursului, să ofere cât mai multe confruntări directe, să se aleagă cea mai bătăioasă echipă, cel mai bun robot. Formatul a fost diferit față de cel original, s-au format din start alianțe care sunt stabile. Pe un teren sunt patru roboți, patru echipe și se formează câte două alianțe. Noi am format o alianță cu colegii de la Galați, „ByteForce”, și fiecare și-a format astfel de alianțe. Formatul a presupus două zile de competiție și o zi pregătitoare. În a prima zi de competiție au fost meciurile de calificare și în a doua zi au fost meciurile eliminatorii. Au fost 32 de echipe, împărțite în 16 alianțe. Fiecare echipă a jucat cu toate alianțele din grupă. S-au clasat primele patru din fiecare grupă, au trecut mai departe și au început să joace meciuri eliminatorii, două din trei. Dacă, în prima zi, fiecare echipă a jucat câte 7 meciuri, până în finală noi am jucat următoarele 13 meciuri. Noi am jucat 20 de meciuri. A doua zi a fost mult mai intens, am avut un număr aproape dublu de meciuri. Tensiunea creștea cu fiecare moment. În a doua zi au început meciurile la ora 9 și s-au terminat la ora 8 seara, aproape 10-12 ore de competiție. Cu cât te urcai în ierarhie, cu atât deveneau și mai intense, adică nu aveai timp să respiri, nu aveai timp de reparații, nu aveai timp de îmbunătățiri. Practic, asta s-a dorit, să se vadă cine rezistă, care robot și echipă sunt competiționali din toate punctele de vedere, și mecanic, și psihic, și uman”, ne-a povestit mentorul Dan Barbu.

Citește și La solicitarea primarului Cristian Gentea, Nuclearelectrica sponzorizează cu 25.000 de dolari echipa elevilor piteşteni care participă la Mondialul de Robotică din SUA

Citește și Reprezentanții României la Campionatul Mondial de Robotică, premiați de municipalitatea Pitești

„Este unul dintre cele mai importante evenimente de robotică din Europa și rivalizează cu evenimentele organizate de către echipele americane”

De menționat că echipele care au ajuns în a doua zi de competiții aveau performanțe notabile în SUA. „Am reușit, pas cu pas, să ajungem până în finală, unde, și din cauza efortului, au obosit și roboții, și copiii, finala a fost extrem de disputată. La un moment dat, scorul era 1 la 1. Se jucau 3 din 5 meciuri în finală și celelalte două meciuri au fost pierdute la o diferență infimă. Până în ultima secundă nu știa nimeni cine a câștigat. Consta, efectiv, într-o ultimă acțiune, un ultim reflex. Dinamica jocului - uimitoare. Tocmai din acest punct de vedere, al calității jocului și al echipelor, evenimentul acesta cu siguranță este unul dintre cele mai importante evenimente de robotică din Europa și rivalizează cu evenimentele organizate de către echipele americane”, ne-a mai povestit Dan Barbu.

Citește și Echipa mică de la „Zinca”, rezultat bun la concursul de robotică de la Sydney. „Venim acasă cu experiențe noi”

Pregătirea durează tot anul și se concretizează într-un meci de două minute

Echipa „4D Robotics” a fost formată în 2020, dar are în spate o experiență de 7-8 ani la concursurile de profil (First Lego League și First Tech Challenge). Pregătirea copiilor are loc chiar în Colegiul „Alexandru Odobescu”, unul dintre cei mai mari susținători ai echipei fiind chiar directorul Daniel Vorovenci. Cei vreo 22 de copii din cadrul echipei, din clasa a 8-a până în clasa a 12-a, sunt pregătiți de patru mentori, care sunt și părinți ai copiilor: un inginer, o învățătoare, o educatoare și un mentor logistic.

De trei ani echipa participă la Campionatul Național „First Tech Challenge” și a obținut mereu un premiu important la diverse categorii. Acum trei ani, premiul I la categoria Design, la faza regională. Acum un an, la categoria Control Award, adică partea de programare. Anul acesta, premiul al doilea, și la faza regională și cea națională, la categoria Design. „La toate evenimentele la care am participat ba am fost pe 1, ba pe 2, ba pe 3, tot timpul în jurul acestei valori, 2, și aceasta a fost constanța echipei anul acesta, locul doi la toate competițiile. Ceea ce reprezintă o mare realizare să ai o astfel de constanță și, practic, îți va da posibilitatea să mergi mai departe, să ai o constanță către locul întâi, lucru pe care ni-l dorim în sezonul următor”, ne-a spus, optimist, mentorul Dan Barbu.

Pentru sezonul competițional se fac pregătiri din august și până în septembrie anul următor, însă „munca este concentrată într-un meci de două minute-jumate”, după cum ne-a mai precizat mentorul. Îndrumătorii îi duc pe copii la toate competițiile din țară, iar anul trecut au parcurs împreună peste 15.000 de km. Echipa și-a setat deja un obiectiv. „Noi suntem mândri de realizare și ne pregătim pentru anul viitor, în care ne dorim să ajungem în America”.

Citește și Elevii români, locul al doilea la o competiție internațională de robotică

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Anchetă la liceul din Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu simptome de intoxicație. Ce au descoperit pompierii

Ancheta continuă la liceul din Săbăoani, județul Neamț, după ce 23 de elevi au ajuns la spital cu amețeli, grețuri, […] Citește!

Vlad Pascu, judecat într-un nou dosar de droguri. Ar fi început să consume substanțe interzise la 13 ani

Vlad Pascu, condamnat la zece ani de închisoare în urma accidentului mortal de la 2 Mai, urmează să fie judecat […] Citește!

Trei casiere de la Universitatea București, cercetate pentru delapidare

Trei angajate ale casieriei Universității din București sunt cercetate pentru delapidare, fals intelectual și informatic, după ce și-ar fi însușit […] Citește!

Deputatul Dorin Popa, prezent la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Algeriei

Deputatul Dorin Popa a participat marți la recepția organizată cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Algeriene Democratice și Populare, un […] Citește!

Se caută animalele care au scăpat cu viață din accidentul de pe A1

Un accident produs miercuri, 11 noiembrie, pe autostrada A1, în apropiere de Orăștie, a scos la iveală posibile nereguli în […] Citește!

Expoziţie despre avioane la Câmpulung

Până la finalul acestui an este timp pentru a afla povestea primei fabrici de aeroplane din România, iar asta se […] Citește!

Pitești. Bărbatul care a aruncat deșeuri aiurea în Trivale a fost amendat

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, a anunțat vineri, 12 noiembrie, că a fost identificată persoana care, în noaptea de miercuri […] Citește!

Unirea României cu Republica Moldova: Prima reacție a UE la scenariul reunificării celor două țări

Uniunea Europeană reacționează pentru prima dată, prin vocea unui oficial de rang înalt, la posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România. […] Citește!

„Europa trebuie să fie cu adevărat atentă” – Zelenski trage un semnal de alarmă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenţi la discuţiile între Moscova şi […] Citește!

Câte paturi ATI pentru nou-născuți îi lipsesc României. Alexandru Rogobete explică situația

România ar trebui să crească în următorii 3-4 ani cu 25-30% numărul paturilor de terapie intensivă pentru nou-născuți, pentru a […] Citește!

Nicușor Dan: România susține în continuare Ucraina și integrarea europeană a Republicii Moldova

Președintele Nicușor Dan a discutat la Dublin despre securitatea europeană, sprijinul pentru Ucraina, combaterea amenințărilor hibride și integrarea europeană a […] Citește!

PNL: Guvernul PSD trebuie să iasă din complicitatea cu AUR și să prevină violențele de stradă

Partidul Național Liberal a cerut vineri guvernului și Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii și […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete